Un nou toiag pastoral pentru Papa Leon
09.01.2026, Vatican (Catholica) - Pe 6 ianuarie, în solemnitatea Epifaniei și a închiderii Porții Sfinte a Bazilicii San Pietro, Papa Leon al XIV-lea s-a folosit de un nou toiag pastoral. După cum a explicat biroul pentru celebrările liturgice al Suveranului Pontif, toiagul „se află în continuitate cu cele folosite de predecesorii săi, unind misiunea proclamării misterului iubirii exprimat de Cristos pe Cruce cu manifestarea Sa glorioasă în Înviere”. „Misterul pascal, centrul gravitațional al vestirii apostolice, devine astfel un motiv de speranță pentru umanitate, pentru că moartea nu mai are nici o putere asupra omului, întrucât ceea ce Cristos și-a asumat a și răscumpărat”, se arată în notă.
Toiagul pastoral al Papei Leon al XIV-lea „nu îl mai prezintă pe Cristos legat de cuiele Patimilor, ci cu trupul Său glorificat în actul înălțării la Tatăl. Ca în aparițiile Domnului Înviat, El își arată rănile semenilor Săi ca semne luminoase ale victoriei, care, fără să șteargă suferința umană, o transfigurează în zorii vieții divine”. Biroul pentru celebrările liturgice a mai amintit că toiagul pastoral, ca însemn episcopal, „nu a fost niciodată printre însemnele proprii ale Pontifului Roman”.
Începând cu Evul Mediu Superior, Papii au făcut uz de ferula pontificalis, un însemn care le indica autoritatea spirituală și guvernarea. Deși forma nu este definită cu precizie, aceasta era probabil un toiag cu o cruce simplă. Papii primeau însemnul după alegerea lor, când intrau în posesia catedrei lor în Bazilica San Giovanni in Laterano. Utilizarea ferula, cu toate acestea, „nu a făcut niciodată parte din liturgia papală, cu excepția anumitor ocazii, cum ar fi deschiderea Porții Sfinte, pentru a bate de trei ori pe uși, sau în timpul consacrării bisericilor, pentru a trasa pe podea alfabetele latin și grecesc prescrise de rit”.
Sfântul Papă Paul al VI-lea a fost cel care, la 8 decembrie 1965, cu ocazia încheierii Conciliului Vatican II, a folosit un „toiag pastoral” de argint pe care era reprezentată figura lui Cristos Răstignit. Sculptorul Lello Scorzelli, căruia i-a fost comandată lucrarea, a căutat astfel să exprime vocația apostolului Paul – al cărui nume a ales să îl poarte Papa – și anume aceea de a fi martor și vestitor al lui Cristos răstignit (cf. 1Corinteni 2,2). Sfântul Papă Paul al VI-lea, care nu se mai folosea de ferula, a început să folosească din ce în ce mai des această cruce pastorală în cadrul celebrărilor liturgice, așa cum aveau să facă în mod obișnuit și succesorii săi ulterior.
Un gest memorabil a fost făcut de Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, care, la începutul ministerului său petrin, a ridicat crucea pastorală pentru a indica chiar centrul Magisteriului său, proclamat deja în predica sa: „Deschideți larg ușile către Cristos”. Papa Benedict al XVI-lea a ales, de asemenea, să folosească un toiag pastoral cu o cruce de aur, folosită anterior de Fericitul Papă Pius al IX-lea și, ulterior, una care i-a fost dăruită și care purta în centrul crucii simbolul Mielului pascal și monograma lui Cristos, ca reprezentare a unității misterului Crucii și al Învierii, inima însăși a kerigmei apostolice.
