Pr. Petru Ciobanu: Hildebrand. Viața sfântului Grigore al VII-lea
23.01.2026, Iași (Catholica) - La Editura Sapientia din Iași a apărut recent cartea: „Hildebrand. Viața sfântului Grigore al VII-lea”, scrisă de pr. dr. Petru Ciobanu. Cartea apare în colecția „Viețile sfinților”, în formatul 14×20, are 394 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 40 lei.
La ce ne duce prima dată gândul atunci când auzim rostindu-se numele Papei Grigore al VII-lea? Pe unii la Dictatus papae, pe alții la conflictul lui cu Henric al IV-lea. Cu părere de rău, pe prea puțini – poate doar pe credincioșii catolici, și nici aici nu aș băga mâna în foc că pe toți – la un sfânt trecut în Martirologiul Roman pe data de 25 mai. Citim despre el în elogiul cărții: „Comemorarea Sfântului Grigore al VII-lea, Papă. Sub numele de Hildebrand, a dus la Roma o viață călugărească și, însărcinat cu diferite misiuni, i-a ajutat pe Pontifii din timpul său la reforma Bisericii. Ridicat pe catedra Sfântului Petru, a revendicat, în fața puterii principilor, libertatea Bisericii, cu o mare autoritate și spirit decis, și a apărat cu putere sfințenia clerului. Pentru aceasta a fost constrâns să fugă din Roma și a murit în exil la Salerno, în Campania, Italia, în anul 1085.”
Aceste puține cuvinte ne ajută să înțelegem mai bine cine a fost Grigore al VII-lea dincolo de Dictatus papae și opoziția sa față de regele – că împărat a fost încoronat de un antipapă – Henric al IV-lea al Germaniei. În secolul al XX-lea, în care istoriografia marxistă – dar înainte de ea și alți dușmani ai Bisericii – a produs nu puține rele imaginii papalității, mai ales papilor care și-au lăsat puternic amprenta asupra istoriei universale și ecleziastice, printre ei aflându-se și Grigore al VII-lea, denigrându-l uneori mai rău decât dușmanii pe care i-a avut în timpul vieții sale. În schimb, Pontifii romani nu o dată au exaltat figura acestui urmaș al Sfântului Petru din Evului Mediu (…)
Am început lucrul la biografia lui Grigore al VII-lea înainte de a da peste aceste citate din textele urmașilor săi pe scaunul Sfântului Petru, mânat fiind de admirația pe care o nutresc – și pe care am argumentat-o deja în biografia Sfântului Ludovic al IX-lea, regele Franței – față de Evul Mediu, istoria căruia a fost marcată inclusiv de figura gigantică – pentru a-i cita Ioan al XXIII-lea și Paul al VI-lea – a Papei Grigore al VII-lea. În timpul anilor de studenție am aflat despre el prea puțin – și nu în cuvinte de laudă -, tocmai pornind de la acel Dictatus papae și conflictul său cu Imperiul. Dar mai era văzut – și poate fi considerat – și ca un precursor al lui Urban al II-lea în declanșarea cruciadelor; dar cum nici acestea nu se bucurau de prea mare „apreciere” din partea istoriografiei marxiste, la care încă se mai apela în studierea istoriei Evului Mediu pe la începutul anilor 2000, este clar că nici Grigore al VII-lea nu avea o reputație prea bună ca părinte al sângeroaselor cruciade.
După ce am publicat viața Sfântului Ludovic și viața Sfintei Ioan d’Arc mă tot frământam: viața cărui sfânt să o mai prezint cititorului de limbă română. Doream să fie nu doar un sfânt, ci să fie și o personalitate cu urme adânci lăsate în istorie. Așa am ajuns să mă interesez tot mai mult de Hildebrand sau Grigore al VII-lea, intenția pentru care l-am ales anume pe el fiind nu doar de a oferi exemplul unei vieți dedicate Bisericii și binelui sufletesc al credincioșilor, ci și mierea învățăturii sale, care ne poate îndulci drumul spre împărăția lui Dumnezeu (îndemnurile din scrisorile sale ne pot fi de folos și nouă, chiar și după aproape o mie de ani de când au fost scrise!). Și nu doar atât, ci și din dorința de a schimba perspectiva cu care oamenii de astăzi îl privesc pe acest Papă, mai ales că este un sfânt nu ca urmare a unei canonizări formale din partea Bisericii, ci a unei canonizări echivalente, adică, având deja un cult răspândit printre credincioși și recunoscut ulterior de Biserică.
Nevoind să-i fur cititorului posibilitatea de a afla singur cum ni se descoperă Papa Grigore al VII-lea în spatele cuvintelor care încearcă să-i țese viața, voi aminti doar că, pentru a-i înțelege traiul și activitatea lui pe acest pământ – subiectul central al acestei cărți -, a trebuit să încep de „la Adam”, adică să prezint mai întâi tulburările „secolului de fier” care a făcut necesară reforma gregoriană, iar uneori să mă abat pentru a prezenta și viața altor personaje ale timpului lui și a celui dinaintea sa, iar pentru a-l ajuta pe același cititor să guste – atât cât poate oferi o traducere – din spusele papei însuși, pentru a-i pătrunde mai bine viziunea sa despre măreția Bisericii, ca Epilog am oferit cea de-a doua scrisoare pe care Grigore al VII-lea i-a trimis-o Arhiepiscopului Hermann de Mainz, iar în Anexe, pe lângă trei rugăciuni, am voit să prezint elogiul pe care i l-a adus, după aproape nouă secole, urmașul său pe tronul pontificat, Sfântul Ioan al XXIII-lea. (Pr. dr. Petru Ciobanu)
