Întâlnirea persoanelor consacrate în biserica greco-catolică „Nașterea Maicii Domnului” din Timișoara

04.02.2026, Timișoara (Catholica) - Cu prilejul Zilei Mondiale a Vieții Consacrate, instituită în anul 1997 de Sfântul Papa Ioan Paul al II-lea, duminică, 1 februarie a.c., biserica greco-catolică „Nașterea Maicii Domnului” din Timișoara a găzduit întâlnirea călugărilor și călugărițelor din Eparhia Greco-Catolică de Lugoj și din Dieceza Romano-Catolică de Timișoara. La vecernia oficiată la ora 17.00 au participat E.S. Ioan Călin Bot, Episcop greco-catolic de Lugoj, E.S. Iosif Csaba Pál, Episcop romano-catolic de Timișoara, mai mulți preoți ai Bisericii Greco-Catolice și numeroși credincioși.
În cadrul slujbei vecerniei, preoții și persoanele consacrate au rostit ecteniile (Ectenia Mare, Ectenia Mică și Ectenia Cererilor): „Pentru ca să ne mântuim de tot necazul, mânia, primejdia și nevoia, Domnului să ne rugăm. Apără, mântuiește, miluiește și ne păzește, Dumnezeule, cu darul Tău. Dă-ne, Doamne, milă și iertare de păcatele și de greșelile noastre, cele bune și de folos sufletelor noastre, și pace lumii.”
Cuvântul de învățătură al vecerniei a fost rostit de pr. Ieromonah Atanasie (Davide Giuseppe Muntoni), starețul mănăstirii „Preasfânta Treime” din Giroc. „Mama Biserică, în înțelepciunea sa, ne dedică această sărbătoare a intrării în templu a lui Isus Cristos. Nu este o intrare măreață, cutremurătoare a lui Dumnezeu, ci mai degrabă Cel Atotputernic intră în casa Lui, în casa Tatălui Său, cerând să fie luat în brațe de Iosif și Maria. Aici găsim o icoană perfectă care reflectă carisma vieții consacrate: o prezență puternică a harului, păstrat în vasele de lut ale persoanelor care trăiesc voturile călugărești, vase ținute în brațele Bisericii. Această sărbătoare ne dezvăluie un lucru foarte important: cu intrarea lui Isus în Templu avem siguranța, avem certitudinea că numele Sfânt al lui Dumnezeu este rostit înaintea Lui. Yeshua, numele lui Isus, este rostit în Templu, în casa Tatălui.”
Adresându-se celor prezenți, E.S. Iosif Csaba Pál, Episcop de Timișoara, a afirmat că învață foarte mult de la persoanele consacrate: „De exemplu, de la o soră din Timișoara am învățat ca în fiecare seară să scriu unde l-am văzut în cursul zilei pe Isus lucrând. O altă soră obișnuiește să spună astfel: «Să știți că dacă vă rugați și nu deveniți mai iubitori, aceasta înseamnă că nu v-ați rugat bine.» În copilărie, de la un călugăr franciscan am învățat simplitatea și faptul că întotdeauna avea bucurie în suflet și timp pus la dispoziția noastră, copiilor și tinerilor.” E.S. Ioan Călin Bot, Episcop de Lugoj, le-a transmis celor prezenți: „Sunt bucuros pentru prezența, asocierea și comuniunea consacratelor și consacraților din cele două rituri la această seară de rugăciune, răsăritean și apusean. Sărbătorim cea de-a treizecea Zi Mondială a Vieții Consacrate, o zi dedicată călugărițelor și călugărilor din întreaga lume. Noi îl binecuvântăm pe Domnul pentru voi, persoanele consacrate, pentru viețile voastre, pentru vocațiile voastre, pentru misiunile pe care le împliniți. Țin să mulțumesc Domnului pentru chemarea primită la viața consacrată, pe care ați urmat-o.”
În încheiere, pr. Ieromonah Atanasie, responsabil pentru Viața Consacrată în Eparhia de Lugoj, a prezentat ordinele și congregațiile persoanelor consacrate participante la această vecernie, fiecare rostind câte o rugăciune: Surorile Ordinului Sf. Vasile cel Mare (Surorile Baziliene) sunt fiicele spirituale ale Sf. Vasile cel Mare și a Sf. Macrina. Este o congregație internațională, în Banat surorile au o comunitate la Lugoj. Carisma lor este trăirea Evangheliei în viața comunitară. Congregația Fiicelor Sf. Francisc de Assisi: este o congregație internațională, fondată în anul 1894 la Budapesta. Carisma: slujirea lui Cristos în surorile și frații săraci, bolnavi și abandonați. Sunt implicate în slujirea caritativ-apostolică în spitale precum și în diferite instituții de sănătate și asistență socială. În Timișoara surorile acordă îngrijire medicală și spirituală bolnavilor din Centrul de Îngrijire Paliativă Hospice.
Ordinul Fraților Minori Conventuali: fondat de Sf. Francisc de Assisi, membrii săi constituie o singură familie, care participă la viața și activitățile comunității. Sf. Francisc a dorit ca haina pe care o poartă frații minori să aibe forma unei cruci pentru a aminti purtătorului că este „răstignit față de lume” și să aibă culoarea pământului: maro, gri sau negru, simbolizând umilința. Surorile din Congregatio Jesu în Banat au o comunitate la Timișoara. Este o congregație internațională. Carisma: educația școlară și formarea tinerelor mame, precum și îngrijirea bolnavilor și a persoanelor vârstnice, activități pastorale și de evanghelizare.
Surorile Franciscane, Fiicele Sf. Inimi a lui Isus și a Mariei: congregația a fost fondată în Germania în anul 1860. Surorile doresc să trăiască vocația de a fi aproape tuturor oamenilor și a întregii creații. Carisma: îmbinarea armonioasă a contemplației cu activitatea, astfel încât viața lor să devină un izvor de binecuvântare. În Banat au comunități la Caransebeș și la Timișoara. Surorile de Caritate ale Sf. Ioana Antida Thouret, urmând Evanghelia, merg pe urmele lui Isus Cristos pe străzile din orașele lumii, trăind misiunea Bisericii. Surorile își consacră viața Domnului prin patru voturi: în sărăcie, în castitate, în ascultare și în slujba săracilor.
Congregația Surorilor de „Notre Dame”: fondată de Fericita Maria Teresia Gerhardinger în 1833, acest ordin are ca vocație educația. Fericita Maria Teresia Gerhardinger a fondat congregația în Euharistie, a ancorat-o în sărăcie și a consacrat-o Sf. Fecioare Maria. Surorile de astăzi educă în convingerea că prin educație lumea poate fi transformată. Sunt prezente în Dieceza de Timișoara încă din 1858 cu un renume deosebit de mare. Au slujit și în Eparhia greco-catolică de Oradea. Comunitatea Monastică „Preasfânta Treime”: este o mănăstire greco-catolică de drept eparhial, înființată în anul 2012 de Preasfinția Sa Alexandru Mesian, cu binecuvântarea Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan – ambii de pie memorie. Se află în apropierea comunei Giroc. Carisma mănăstirii este trăirea unei vieți contemplative conform Tradiției străvechi a monahismului răsăritean, păstrând culoarea specifică Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice. (Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara)
