Apel: Creștini pentru Europa. Puterea speranței
13.02.2026, Roma (Catholica) - În cele ce urmează este comunicatul semnat de președinții Conferințelor Episcopale din Italia – Cardinalul Matteo Maria Zuppi, Arhiepiscop de Bologna; din Franța – Cardinalul Jean-Marc Aveline, Arhiepiscop de Marsiglia; din Germania – Mons. Georg Bätzing – Episcop de Limburg; și din Polonia – Mons. Tadeusz Wojda, Arhiepiscop de Gdańsk. Comunicatul amintește de părinții fondatori ai Uniunii Europene, Robert Schuman, Konrad Adenauer și Alcide De Gasperi, precum și de vocația creștină a continentului, pe fondul situației tensionate de pe continent.
„Este minunat să devenim pelerini ai speranței. Și este minunat să continuăm să fim astfel împreună!” Aceasta este invitația pe care Papa Leon al XIV-lea, la încheierea Jubileului Speranței, a adresat-o tuturor Bisericilor noastre, pentru ca timpul care urmează să fie „începutul speranței”. Ca președinți de Conferințe Episcopale Europene, simțim responsabilitatea de a accepta invitația Papei și de a o împărtăși. Trăim într-o lume sfâșiată și polarizată de război și violență. Mulți dintre concetățenii noștri sunt în suferință și dezorientați. Ordinea internațională este amenințată. În această situație, Europa trebuie să-și redescopere sufletul pentru a oferi întregii lumi contribuția sa indispensabilă la „binele comun”. Putem face acest lucru reflectând asupra a ceea ce a contribuit la fondarea Europei. Din punct de vedere istoric, după civilizațiile elenistică și romană, creștinismul a fost unul dintre fundamentele esențiale ale continentului nostru. El a modelat în mare măsură chipul unei Europe umaniste, unite în solidaritate și deschise către lume.
Astăzi trăim într-o Europă pluralistă, caracterizată de diversitate lingvistică, diferențe culturale regionale și numeroase tradiții religioase și spirituale. Deși creștinii sunt mai puțini la număr, acest lucru nu îi împiedică să se întoarcă, cu curaj și perseverență, la fundamentul speranței lor. În urma unui război devastator, cu exterminarea a milioane de oameni din motive rasiale, religioase și identitare, a devenit evidentă urgența construirii unei lumi noi. Mulți laici catolici au conceput cu hotărâre Europa ca pe o casă comună și s-au angajat să dezvolte un nou cadru internațional, în special prin crearea Organizației Națiunilor Unite. Scopul era acela de a realiza o societate reconciliată, concepută ca un punct de convergență și o garanție a respectului reciproc pentru specificități, un bastion al libertății, egalității și păcii.
În declarația care a dus la crearea CECO, Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, primul pas către Uniunea Europeană, redactorii au afirmat în mod înțelept: „Contribuția organizată și vitală pe care Europa o poate aduce civilizației este indispensabilă pentru menținerea relațiilor pașnice. Europa nu se va construi dintr-o dată, nici după un plan unic. Ea se va construi prin realizări concrete care creează mai întâi o solidaritate de facto.” Părinții fondatori ai Europei, Robert Schuman, Konrad Adenauer și Alcide De Gasperi, inspirați de credința lor creștină, nu au fost visători naivi, ci arhitecții unui edificiu magnific, deși fragil. „Pentru că îl iubeau pe Cristos, iubeau și umanitatea și s-au angajat să o unească”, așa cum a subliniat în repetate rânduri Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, amintind rolul creștinilor în construcția Europei.
Konrad Adenauer, la 25 martie 1957, în discursul său cu ocazia tratatelor de fondare a CEE (Comunitatea Economică Europeană) și CEEA (Comunitatea Europeană pentru Energia Atomică), a declarat: „Până de curând, mulți considerau că acordul pe care îl consacrăm oficial astăzi era imposibil de realizat (…). Știm cât de gravă este situația noastră, care nu poate fi rezolvată decât prin unificarea Europei; știm, de asemenea, că proiectele noastre nu sunt egoiste, ci vizează promovarea bunăstării întregii lumi. Comunitatea Europeană urmărește exclusiv scopuri pașnice și nu este îndreptată împotriva nimănui (…). Obiectivul nostru este să colaborăm cu toți pentru a promova progresul în pace.”
Tragedia sângeroasă a celui de-al doilea război mondial a avertizat generația fondatoare a Europei împotriva tentației regimurilor totalitare care se hrănesc cu naționalismul pentru a urmări obiective hegemonice, al căror rezultat nu poate fi decât războiul. „Naționalismul exacerbat este o formă de idolatrie: el pune națiunea în locul lui Dumnezeu și împotriva umanității”, a afirmat Alcide De Gasperi, subliniind că „Europa unită nu s-a născut împotriva patriei, ci împotriva naționalismelor care au distrus-o”. Europa nu poate fi redusă la o piață economică și financiară, pentru a nu trăda viziunea inițială a părinților săi fondatori. Respectând statul de drept și respingând logica excluderii, a izolaționismului și a violenței, ea va opta pentru soluționarea supranațională a conflictelor, alegând mecanisme și alianțe adecvate. Ea trebuie să fie întotdeauna gata să reia dialogul, chiar și în caz de conflict, și să lucreze pentru reconciliere și pace. Europa este chemată să caute alianțe care să pună bazele unei solidarități autentice între popoare.
În ciuda numeroaselor mișcări eurosceptice din diferite țări de pe continent, europenii s-au apropiat unii de alții, mai ales de la începutul războiului din Ucraina. Un cadru internațional este pe cale să dispară, iar unul nou încă nu s-a născut. Papa Francisc, conștient că ne aflăm într-o perioadă de schimbări epocale, a definit-o astfel: „În secolul trecut, Europa a demonstrat umanității că un nou început era posibil: după ani de ciocniri tragice, care au culminat cu cel mai teribil război din istorie, a apărut o noutate fără precedent în istorie, cu harul lui Dumnezeu. Cenușa ruinelor nu a putut stinge speranța și căutarea aproapelui, care ardeau în inimile părinților fondatori ai proiectului european. Ei au pus bazele unui bastion al păcii, o construcție realizată de state care nu s-au unit prin impunere, ci prin alegerea liberă pentru binele comun, renunțând pentru totdeauna la confruntare. După atâtea diviziuni, Europa s-a regăsit în sfârșit și a început să-și edifice casa. (…) Biserica poate și trebuie să contribuie la renașterea unei Europe care este obosită, dar încă bogată în energie și potențial. Sarcina coincide cu misiunea ei: proclamarea Evangheliei, care astăzi mai mult ca oricând înseamnă mai ales a ieși în întâmpinarea rănilor umanității, aducând prezența puternică și simplă a lui Isus, mila Sa mângâietoare și încurajatoare” (discurs cu ocazia decernării Premiului Charlemagne, 6 mai 2016).
Lumea are nevoie de Europa. Aceasta este urgența pe care creștinii trebuie să și-o asume pentru a se putea angaja cu hotărâre, oriunde s-ar afla, în viitorul ei, cu aceeași conștiință vie ca părinții fondatori. „Trăită ca un angajament altruist în slujba orașului, în slujba omului, politica poate deveni un angajament de iubire față de aproapele”, explica Robert Schuman. În numele credinței lor, creștinii sunt chemați să împărtășească cu toți locuitorii continentului european speranța lor pentru fraternitatea universală.
