Reculegerea din Postul Mare: Episcopul Varden reflectează asupra „ajutorului lui Dumnezeu”
23.02.2026, Vatican (Catholica) - Episcopul Erik Varden a prezentat a treia sa reflecție în cadrul exercițiilor spirituale din Vatican pentru Papa Leon al XIV-lea, Cardinalii rezidenți din Roma și capii Dicasterelor, concentrându-se pe tema: „Ajutorul lui Dumnezeu”. Următorul text este un rezumat al reflecției sale.
Mary Ward, acea mare educatoare creștină din secolul al XVII-lea, obișnuia să le spună surorilor sale: „Faceți tot ce puteți și Dumnezeu vă va ajuta”. Ideea că Dumnezeu ne poate și ne va ajuta în situațiile noastre dificile este axiomatică pentru credința biblică. Aceasta îl deosebește pe Dumnezeul lui Abraham, Isaac și Iacob, Dumnezeul făcut trup în Isus Cristos, de Mișcătorul nemișcat al filozofiei. Psalmul 90 începe cu versetul: „Cel ce locuiește în ajutorul Celui Preaînalt”. Ajutorul lui Dumnezeu, spune Sf. Bernard de Clairvaux , poate fi într-adevăr numit un habitat în măsura în care formează o realitate de susținere în cadrul căreia putem trăi, ne putem mișca și ne putem avea ființa. Ajutorul lui Dumnezeu nu este ocazional pentru noi; nu este un serviciu de urgență la care apelăm din când în când, atunci când o casă arde sau cineva a fost lovit de o mașină, așa cum am putea forma 112.
Dar cum rămâne cu ocaziile în care oamenii temători de Dumnezeu strigă la cer, dar nu primesc nici un răspuns perceptibil, auzind doar ecoul dezolant al propriei voci? Tipul scriptural al unei astfel de situații este Iob, a cărui carte maiestuoasă poate fi abordată ca o simfonie în trei mișcări, trecând de la o lamentație viscerală la o expunere a amenințării, până la o experiență cu totul surprinzătoare a harului. Iob refuză să accepte raționamentele prietenilor săi. Refuză să considere că Dumnezeu doar calculează sumele din viața sa ca și cum ar fi un bilanț. Lipsit de ajutor, el este hotărât să-l găsească pe Dumnezeu prezent în suferința sa, strigând eroic: „Dacă nu este El, atunci cine este?”
Credincioși fiind, la un anumit nivel, putem considera religia noastră ca pe o poliță de asigurare. Fiind siguri că supraviețuim cu ajutorul lui Dumnezeu, putem crede că suntem în afara oricărui pericol. O lume poate părea să se prăbușească dacă – și când – ne lovește răul. Cum să fac față încercărilor care fac să cadă gardul meu de protecție atent asamblat și personalizat? Este relația mea cu Dumnezeu una de troc, care mă determină să urmez, atunci când lucrurile sunt dificile, sfatul soției insensibile a lui Iob, de a-l „blestema pe Dumnezeu și a muri”? Sau trăiesc mai profund? Dumnezeu poate permite apariția unei lumi noi după ce a dărâmat zidurile pe care le credeam lumea, ziduri în interiorul cărora ne sufocam de fapt. A trăi cu ajutorul lui Dumnezeu, așa cum ne-ar cere Sfântul Bernard, nu înseamnă a vinde valori mobiliare. Înseamnă să trecem prin lamentație și amenințare pentru a trăi în har la un nivel mai profund.
