Noul statut ale Academiei Pontificale pentru Viață introduce categoria susținătorilor

28.02.2026, Vatican (Catholica) - Academia Pontificală pentru Viață a actualizat statutul promulgat în 2016 de Papa Francisc, introducând noua categorie de „susținători”. Aceștia sunt persoane care, identificându-se cu scopurile instituționale ale Academiei, contribuie la promovarea activităților sale academice. Sunt persoane care nu au un profil academic, dar care doresc să susțină obiectivele promovate de Academie. Noul statut, semnat de Papa Leon al XIV-lea și datat 27 februarie 2026, definește structura instituției: președinția, biroul central, membrii și susținătorii. De asemenea, specifică responsabilitățile de conducere ale președintelui, reafirmând în același timp rolul executiv și de coordonare al biroului central.
Susținătorii sunt numiți pentru un termen de trei ani, reînnoibil pentru cel mult două mandate suplimentare, prin hotărârea Consiliului de Administrație și cu acordul prealabil al Secretariatului de Stat. Textul statutului, rezultatul unui proces inițiat cu mai bine de un an în urmă, a fost supus unei coordonări formale ordonate, cu renumerotarea articolelor ulterioare și fără inovații substanțiale. Academia Pontificală pentru Viață, înființată de Sfântul Ioan Paul al II-lea prin motu proprio Vitae Mysterium din 11 februarie 1994, „are ca scop apărarea și promovarea valorii vieții umane și a demnității persoanei”.
