Întâlnire cu candidații la diaconatul permanent

18.03.2026, (Catholica) - În cadrul formării diaconilor permanenți din Dieceza de Timișoara, sâmbătă, 14 martie a.c., de la ora 16.00, în Centrul Diecezan de Tineret a avut loc o nouă întâlnire, la care au participat E.S. Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan, pr. Veniamin Pălie, arhidiacon, paroh de Reșița I Maria Zăpezii, responsabil diecezan pentru formarea diaconilor permanenți și a acoliților, precum și diaconii permanenți Ladislau Piklor și Mihai Kiss, împreună cu candidații la această slujire sosiți din parohiile Periam, Timișoara, Reșița I, Carașova și Lovrin. La întâlnire au fost prezente și soțiile diaconilor și ale candidaților.
După rugăciunea condusă de pr. Veniamin Pălie, participanții au prezentat activitățile desfășurate în parohiile lor, iar soțiile au fost invitate să împărtășească provocările apărute în viața de familie de când soții lor au început studiile la Facultatea de Teologie Romano-Catolică. Din mărturiile prezentate s-a conturat o activitate pastorală variată, desfășurată atât în parohii, cât și în filiale: oficierea Liturgiei Cuvântului, conducerea rugăciunilor comune și a devoțiunilor – în timpul Postului Mare de exemplu devoțiunea Calea Sfintei Cruci -, pregătirea copiilor și tinerilor pentru Prima Sf. Împărtășanie și Sf. Mir, precum și participarea la convorbirile legate de tema sinodalității. Programul a continuat cu un impuls spiritual inspirat din mesajul Sfântului Părinte pentru Postul Mare. În continuare, cei doi diaconi permanenți au prezentat aspecte din slujirea lor și au împărtășit din experiențele personale.
Ladislau Piklor, tată a cinci copii, își desfășoară activitatea în parohia Dorobanți. El a subliniat importanța menținerii echilibrului între familie, locul de muncă și slujirea eclezială. În centrul pastorației sale se află familia. Pregătirea copiilor și tinerilor pentru Prima Sfântă Împărtășanie și Sfântul Mir oferă ocazia de a implica și părinții în viața comunității. Duminica conduce Liturgia Cuvântului, iar la Sfintele Liturghii celebrate de preotul comunității predică – aspect pentru care consideră esențială o pregătire temeinică. În comunitate îndeplinește și rolul de cantor și de consilier pentru cuplurile căsătorite. Pentru el, cea mai delicată parte a slujirii o reprezintă vizitarea persoanelor vârstnice și bolnave. Toate aceste activități le desfășoară în mod voluntar, nefiind angajat al Bisericii.
Diaconul Mihai Kiss este, începând cu 2 mai 2025, administratorul parohiei Periam. Această responsabilitate presupune o implicare mai mare și mai multă muncă, întrucât parohia are încă șase filiale. După cum a menționat, datorită experienței sale anterioare, partea administrativă nu a reprezentat o provocare majoră. Slujirea lui are ca scop principal însoțirea spirituală a credincioșilor și construirea unei comunități vii, unite în credință, rugăciune și iubire. „Îmi doresc ca fiecare persoană să simtă că Biserica este un loc primitor și de sprijin, unde poate crește spiritual”, a afirmat diaconul. De asemenea, a subliniat importanța pregătirii comunității și explicării rolului diaconului permanent, pentru ca acesta să fie mai ușor acceptat și susținut de credincioși.
La finalul întâlnirii E.S. Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan, a împărtășit impresii de la întâlnirea națională a colaboratorilor și reprezentanților pastorației familiei, subliniind că sprijinul soțiilor joacă un rol esențial în pregătirea pentru această slujire. La final, participanții au plecat către casele lor întăriți spiritual și încurajați, că slujirea lor contribuie la pastorația întregii Dieceze. (Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara)
