PF Claudiu la hramul parohiei „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Cluj

22.04.2026, Cluj (Catholica) - În Duminica lui Toma, 19 aprilie 2026, Preafericirea Sa Claudiu, Arhiepiscop Major și Păstor al Eparhiei de Cluj-Gherla, a vizitat parohia „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din cartierul Gheorgheni, Cluj-Napoca, păstorită de pr. Sabin Brudașca, administrator parohial, și pr. Radu Moldovan, vicar parohial. În cadrul Sfintei Liturghii arhierești, care a marcat serbarea hramului, trei copilași, pregătiți de sr. Maximiliana OSBM, au primit din mâna Ierarhului Prima Sfântă Împărtășanie. Au dat răspunsurile liturgice Surorile Baziliene (OSBM) de la Mănăstirea „Sfânta Macrina”, Cluj-Napoca, împreună cu cantorul parohiei. S-au unit în rugăciune, împreună cu Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, zeci de preoți, diaconi, subdiaconi, persoane consacrate, studenți seminariști, sute de credincioși.
Preafericirea Sa Claudiu a vorbit despre actualitatea Evangheliei citite la Sfânta Liturghie (Ioan 20,19-31). A invitat credincioșii să se întrebe dacă textul evanghelic despre „întâlnirea ucenicilor de atunci cu Isus” nu este, de fapt, „despre fiecare întâlnire a noastră cu Isus”. În fața fricii și a îngrijorărilor provocate de știri „reale sau mai puțin reale” din lumea de astăzi, la fel ca apostolii, „suntem închiși, chiar dacă nu de uși, suntem închiși în noi înșine” și „câteodată ni se pare că nu suntem vrednici de prezența lui Isus, de darul Lui, și așa este”. Dar întâlnirea cu Isus nu ține de vrednicie, „ci de dragostea și îndurarea Lui”. „La fiecare Sfântă Liturghie, Isus vine să ne întâlnească, vine la noi și mai ales vine în noi, putem să ne hrănim cu Trupul și Sângele Domnului”.
Precum apostolilor, Isus ne arată rănile Lui – o face „nu pentru a ne aduce aminte de păcatul nostru ci de faptul că a fost răstignit și a murit pe Cruce pentru păcatele noastre, pentru păcatul fiecăruia dintre noi” și „vine să ne arate semnele patimilor pentru a ne vorbi despre iubirea Lui pentru fiecare dintre noi”. S-a întors special pentru apostolul Toma – „pentru ca Toma să poată atinge semnele cuielor, semnele suliței, și așa face cu fiecare dintre noi”, a încredințat Preafericirea Sa Claudiu. După aceea, „Isus suflă Spiritul Sfânt peste ucenici” și, la fel, „fiecare dintre noi a primit această suflare a Spiritului Sfânt în momentul Botezului”. Este renașterea la viața nouă, „o viață a Împărăției”. Primindu-l pe Spiritul Sfânt, ucenicii pot ierta păcatele – ceea ce în Vechiul Testament doar Dumnezeu putea face -, mai mult, ucenicii primesc „puterea de a-i face pe oameni să se nască din nou”.
Este ceea ce pot face și astăzi preoții, a spus Ierarhul: pot să ierte păcatele, prin darul Spiritului Sfânt transmis prin apostoli, pot dărui pacea, așa cum Isus a dat-o apostolilor, pot vesti cuvântul lui Dumnezeu și pot mărturisi credința în El. Totul pentru că „Spiritul Sfânt alungă frica din sufletele noastre și ne dăruiește acel curaj tipic apostolilor”. Ierarhul a amintit martirii și mărturisitorii credinței din Biserica din catacombe, sub regimul comunist, mărturia lor curajoasă, „la fel cu a apostolilor”, despre credința în Dumnezeu, despre dragostea Lui. „Aceasta este istoria Bisericii și aceasta trebuie să fie și istoria noastră. Vedem lucrurile minunate pe care Dumnezeu le face și Isus spune apostolilor: «Veți face lucrurile acestea și lucruri mai mari veți face». Aceasta trebuie să facem și noi”.
Ca amintire de la Prima Sfântă Împărtășanie, cei trei copilași ai primit diplome de la Ierarh și daruri din partea parohiei. Preafericirea Sa Claudiu a mulțumit pr. paroh Sabin Brudașca „pentru invitație și pentru munca pastorală pe care o desfășoară în această parohie”. A mulțumit credincioșilor pentru „atenția și dragostea” cu care-și înconjoară preoții, a mulțumit copilașilor fiindcă au amintit tuturor „că fiecare Împărtășanie trebuie să fie ca Prima Sfântă Împărtășanie”. Mulțumiri a adresat și pr. Sabin Păstorului Bisericii și tuturor celor de față, preoți, persoane consacrate, credincioși. În mod deosebit a mulțumit sr. Maximiliana OSBM, pentru că a pregătit copilașii care s-au împărtășit. O mulțumire de suflet a adresat soției sale, care l-a susținut continuu în cei 18 ani de când slujește în această parohie: mai întâi ca vicar parohial, și apoi, după pensionarea pr. Gheorghe Florea, în ultimii doi ani în calitate de administrator parohial. A mulțumit consiliului parohial și celor ce s-au implicat în organizarea sărbătorii, a mulțumit și „marii familii a parohiei Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, pentru toată susținerea în rugăciune și în eforturile fizice, dar și financiare”, cu care contribuie la construirea noii biserici, mulțumind, totodată, tuturor donatorilor și binefăcătorilor.
În semn de recunoștință, în numele comunității parohiale, pr. paroh a oferit Ierarhului o icoană a Sfântului Gheorghe. A invitat credincioșii, în continuare, la venerarea moaștelor Sfântului Gheorghe, care au fost aduse din Cipru, anul trecut, la serbarea de hram, și „se află la noi în parohie prin bunăvoința și eforturile unui binefăcător, Constantin Călugărul”. La venerarea sfintelor moaște, Preafericirea Sa Claudiu a miruit cu ulei sfințit fiecare credincios. După rugăciune, Ierarhul, preoții, persoane consacrate și credincioși au vizitat noua biserică în lucru, prilej cu care pr. Sabin Brudașca a prezentat în câteva cuvinte etapele construcției, faptul că, dacă la exterior lucrările sunt aproape încheiate, mai rămâne de realizat interiorul. Toți cei prezenți au primit în suflete bucuria acestei sărbători celebrate sub scutul protector al Sfântului Gheorghe, în lumina Învierii Domnului, în duminica mărturiei Sfântului Apostol Toma.
