Întâlnire de preoți la Maria Radna: Să ne purtăm unii pe alții în rugăciune

21.05.2026, Timișoara (Catholica) - Mănăstirea Maria Radna a găzduit luni, 18 mai a.c., întâlnirea unui grup de preoți din Diecezele de Szeged-Csanád, Zrenjanin/Becicherecul Mare și Timișoara. Această întrunire s-a înscris în șirul programelor de pregătire spirituală pentru jubileul a 1000 de ani de la întemeierea, în anul 1030, a Episcopiei de Cenad, jubileu care va fi sărbătorit în 2030 de cele trei dieceze urmașe aflate astăzi pe teritoriul a trei țări vecine: Ungaria, Serbia și România.
Programul, desfășurat între orele 10.00-15.00, a cuprins o prezentare a evenimentelor realizate până acum, precum și planuri privind întâlnirile viitoare dedicate comunităților de preoți din cele trei dieceze. Pe lângă aceste teme, cei prezenți au discutat și despre modul în care Duhul Sfânt este prezent în viața lor personală și în viața comunităților pe care le slujesc. Participanții au fost însoțiți de Mons. Lajos Kondé, vicar pastoral al Diecezei de Szeged-Csanád, pr. József Mellár, Vicar general al Episcopiei de Zrenjanin/Becicherecul Mare, și pr. Zsolt Szilvágyi, vicar pastoral al Diecezei de Timișoara. Sf. Liturghie a fost celebrată la ora 12.00 în Bazilica Maria Radna de E.S. Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan.
După cum au subliniat mai mulți dintre participanți, obiectivul principal al întâlnirii a fost cunoașterea reciprocă și împărtășirea experiențelor pastorale. În cuvântul său introductiv, Episcopul diecezan a subliniat: „Isus spune: «Așa cum m-a trimis Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi.» Aceasta înseamnă că suntem trimiși de către Isus, suntem misionarii Lui. Simțim apropierea Lui. Să cerem har de la Dumnezeu ca să putem îndeplini această misiune, fiindcă doar așa vom putea realiza, preoții acestor trei Dieceze, ceva frumos împreună.”
În predica sa, Mons. Lajos Kondé a transmis: „Fie ca acest loc să ne facă conștienți că facem parte dintr-un lung lanț spiritual, în care strămoșii noștri s-au rugat atât de mult, au făcut pelerinaje, și-au adus aici bucuriile, dorințele și rugăciunile, aducând jertfe pentru Dumnezeu. Au venit pe jos, de departe, și când au ajuns aici, s-a cristalizat cu adevărat în ei ceea ce era important în viața lor. Și au adus-o în acest loc Sfânt și au pus-o cu credință înaintea lui Dumnezeu. Generații au venit aici și au întărit unitatea, și-au întărit credința în Dumnezeu. Nu au venit singuri, ci întotdeauna în comunitate, ajutându-se, sprijinindu-se și încurajându-se reciproc.”
„Această comunitate este importantă și pentru noi, așa cum s-a spus de multe ori și în această dimineață. Pentru că acolo unde trăim din credința celorlalți, ne întărim reciproc. O conversație, o rugăciune comună, o strângere de mână pot aprinde focul în inimile și sufletele noastre. Atunci nu doar trăim unul lângă celălalt, ci putem să ne slujim și să ne ajutăm reciproc, iar Dieceza va deveni cu adevărat o comunitate vie. Să Îl rugăm acum pe Dumnezeu să ne ajute ca iubirea frățească să nu se răcească între noi. Indiferent dacă aparținem Diecezei din Becicherecul Mare, Timișoara sau Szeged-Csanád, să ne purtăm unii pe alții în rugăciune.” După prânz a urmat o reflecție individuală în natură, în cadrul unei plimbări în jurul Bazilicii.
Din partea Diecezei de Zrenjanin/Becicherecul Mare au participat trei preoți. Referitor la program, pr. József Mellár a subliniat importanța ascultării reciproce și a împărtășirii experiențelor legate de lucrarea Duhului Sfânt. Mons. Lajos Kondé a sosit de la Szeged însoțit de doi colaboratori ai Centrului Pastoral și de un grup de șase preoți. „Această întâlnire s-a realizat cu acordul Episcopilor celor trei Dieceze, cu care am hotărât să organizăm nu doar evenimente mari, ci și întâlniri deschise pentru preoți, unde putem discuta unii cu alții și ne putem sfătui în legătură cu programele dedicate jubileului din 2030. Putem organiza festivități mari și frumoase, dar dacă nu avem relații personale între preoți, și anul 2031 va fi un an ca oricare altul. În Biserică este nevoie să se întărească unitatea, mai ales în rândul preoților”, a afirmat vicarul pastoral.
Întâlnirea de la Maria Radna a oferit tuturor participanților un prilej de comuniune, reflecție și întărire spirituală, iar preoții celor trei Dieceze își doresc să continue drumul împreună în acest spirit. (Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara)
