Mons. Ionuț-Paul Strejac, la împlinirea a 50 de ani
28.06.2026, Iași (Catholica) - Pe 24 iunie, ziua în care Biserica sărbătorește Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, Mons. Ionuț-Paul Strejac a împlinit 50 de ani. Când a urcat la amvon, a doua zi, la Pleșa, nu a vorbit despre sine, ci despre cel a cărui sărbătoare îi luminează ziua nașterii: omul care a refuzat să fie Cuvântul și a cerut să fie doar glas.
Aniversarea s-a celebrat joi, 25 iunie 2026, în parohia Pleșa, prin Sfânta Liturghie și o agapă frățească. Au fost alături de el Înaltpreasfințitul Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, Arhidieceza în care Mons. Ionuț este încardinat, și Înaltpreasfințitul Ioan Robu, Arhiepiscop emerit, cel care l-a ales, l-a îndrăgit și l-a oferit Bisericii pentru slujirea diplomatică a Sfântului Scaun. Din Dieceza care l-a văzut crescând au venit Preasfințitul Iosif Păuleț, Episcop de Iași, și Preasfințitul Petru Sescu, Episcop auxiliar. Toți au mulțumit pentru ceea ce a dăruit Bisericii, celei locale și celei universale. În jurul lui s-au strâns colegii din seria 2001, cei cu care a împărțit anii de seminar la Iași și care împlinesc anul acesta 25 de ani de preoție; trei prieteni din anii Romei, veniți de la București, din Croația și din Mexic; și mulți dintre preoții Decanatului de Bucovina, pământul din care s-a născut și de care, deși la distanță, se simte încă legat.
Drumul formării sale a pornit de la Suceava. Liceul „Petru Rareș”, apoi filozofia la Institutul Teologic din Iași și studiile la Urbaniana, unde a luat licența și apoi doctoratul în drept canonic. Hirotonit preot în Catedrala din Iași pe 29 iunie 2002, a fost întâi vicar la Catedrala „Sfântul Iosif” din București. De acolo a început lungul șir al nunțiaturilor: El Salvador, Polonia, Kuwait, Timorul de Est, apoi Secretariatul de Stat, însărcinat cu afaceri în Sudanul de Sud, iar astăzi consilier de nunțiatură în Albania. Mai bine de douăzeci de ani, departe de casă, a reprezentat Sfântul Scaun în locuri pe care lumea le privește rar, încercate de război sau de sărăcie, unde pacea se câștigă greu. Pe meridiane atât de diferite a făcut, în fond, mereu același lucru: a slujit „în numele său”.
Tocmai de aici a pornit în predica de la Pleșa. Evanghelia zilei, despre casa zidită pe stâncă (Mt 7,21-29), a citit-o ca pe o întrebare pusă lui însuși: nu ce ai construit, ci pe ce. Stânca nu este succesul, nici aprobarea celorlalți, nici măcar puterea de muncă; stânca este Cristos întâlnit, ascultat și urmat. Apoi a întors privirea spre Ioan Botezătorul, patronul său spiritual: Ioan nu spune „Priviți-mă”, ci „Iată Mielul lui Dumnezeu”; vrea să fie glas, nu Cuvânt; nu ocupă centrul, pregătește calea. Nu s-a ferit nici de cuvântul cel mai aspru al fragmentului citit, „Niciodată nu v-am cunoscut”, ca să ajungă la ceea ce ne privește pe toți preoții: putem vorbi mult despre Dumnezeu fără să vorbim cu el. La 50 de ani de viață și 24 de preoție, a numit aceasta o a doua chemare.
Ioan Botezătorul arată un Mesia pe care nu îl poate controla și acceptă ca lucrarea lui să continue fără el. Despre această rodnicie pascală a vorbit Mons. Ionuț: a construi, a te dărui, apoi a lăsa loc. Sfântul Ioan Botezătorul i-a dat, odată cu ziua nașterii, și o măsură a vieții: să-l arate pe Altul. La cincizeci de ani a cerut harul de a rămâne om al ascultării și al tăcerii, capabil să-l arate pe Cristos fără să i se substituie. Noi, cei din serie, am ascultat cuvintele de la Pleșa ca pe o întrebare adresată și spre noi. Iar urarea pe care i-o facem e cea pe care și-a făcut-o el însuși: să rămână glas care duce la Cuvânt. La mulți ani, Ionuț!”
