Weekend de Teologia trupului pentru tineri la Popești-Leordeni

02.07.2026, București (Catholica) - În perioada 26-28 iunie, Comunitatea Magnificat a organizat la Oratoriul Leonardo Murialdo din Popești-Leordeni a III-a ediție – primele două ediții fiind ținute în România la Râmnicu-Vâlcea și la Alba-Iulia, dar apoi și în alte orașe din Italia – a parcursului de Teologia trupului pentru adolescenți și tineri, dar la care au participat și câțiva adulți, printre care și patru preoți.
Weekendul a avut ca temă „Iubirea umană în planul lui Dumnezeu”, fiind inspirată din catehezele de miercuri ale Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea despre Teologia trupului. Temele ținute în mod kerigmatic de o echipă mixtă de frați si surori din Comunitatea Magnificat din România și din Italia, au atins multe dintre problemele cu care se confruntă adolescenții și tinerii, precum influențele, cunoașterea de sine, descoperirea adevăratei identități, de ce ne-a creat Dumnezeu și care este sensul vieții, de unde venim și încotro mergem, ce este sexualitatea și iubirea autentică, ce înseamnă fericirea, de ce nu suntem fericiți și ce anume căutăm etc.
Tinerii și adolescenții au fost uimiți de abordarea inedită și mai mulți au mărturisit că a fost un altfel de weekend, că a fost altceva decât sunt ei obișnuiți, iar mărturiile lor și feedbackurile primite după weekend ne încurajează să mergem înainte și să răspândim cât mai mult în Biserică printre adolescenți, tineri și chiar adulți această experiență a iubirii lui Dumnezeu și a descoperirii de sine. Astăzi e nevoie poate mai mult ca oricând să ocrotim cu mult curaj și să păstrăm neatinsă integritatea și demnitatea persoanei umane așa cum a creat-o Dumnezeu, bărbat și femeie. (Echipa de Teologia trupului, Comunitatea Magnificat)
