Şedinţă solemnă a Sfântului Sinod al BOR
16.06.2004, Bucureşti (Catholica) - Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi ai Adunării Naţionale Bisericeşti au participat astăzi la o sesiune solemnă consacrată comemorării a 500 de ani de la trecerea la cele veşnice Voievodului Ştefan cel Mare. La sesiunea solemnă prezidată de PF Teoctist, Patriarhul României, organizată în cadrul „Anului omagial Ştefan cel Mare şi Sfânt – 2004”, au fost prezenţi preşedintele României, preşedintele senatului, preşedintele camerei deputaţilor, preşedintele Academiei Române, alte personalităţi ale vieţii publice româneşti, membri ai Corpului Diplomatic. Sesiunea solemnă a debutat cu lansarea emisiunii filatelice „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. 1504-2004”, editată de Romfilatelia, precum şi a medaliei jubiliare emise de Patriarhia Română cu ocazia acestui eveniment.
IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a prezentat conferinţa intitulată: „Luptător jertfelnic şi ctitor darnic. Lucrarea harului în viaţa Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt”, în care a arătat cum Ştefan cel Mare a simţit prezenţa şi ajutorul lui Dumnezeu în lupta sa de apărare a credinţei creştine, a Moldovei şi a Europei. Preşedintele Camerei Deputaţilor, dl. Valer Dorneau, a rostit un mesaj scurt în numele Parlamentului României. Ministrul Culturii şi Cultelor, dl. Razvan Teodorescu, a făcut o scurtă prezentare a comemorării lui Ştefan cel Mare de acum 100 de ani. Academicianul Virgil Candea a subliniat faptul ca acest an comemorativ în cinstea marelui voievod coincide şi cu eforturile poporului român de a-şi justifica primirea în Uniunea Europeană. PS Vicenţiu Ploieşteanu, Episcop vicar patriarhal şi secretar al Sfântului Sinod a prezentat prima însemnare din Cronica de aur deschisă cu acest prilej de Patriarhia Română.
Închiderea şedinţei solemne a Sfântului Sinod a fost făcută de Preafericitul Teoctist, Patriarhul României, care a menţionat faptul că poporul român s-a născut creştin: „La 500 de ani se întâmplă acelaşi lucru: suntem la răscruce de istoria lumii şi a poporului nostru, dar şi a Bisericii şi a bisericilor noastre. De acolo, din ceata sfinţilor, Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt ne adună, dar nu întâmplător. Nu întâmplător domnia sa a fost atât de rodnică; nu întâmplător a fost acesta un străjer al creştinătăţii, al demnităţii, al curajului şi al dreptăţii, care a întâmpinat timp de 47 de ani toate piedicile tocmai ca să ne lase pagini atât de strălucite şi exemple de viaţă.” Ştirea cu mult mai multe detalii despre acest eveniment o puteţi citi pe situl Trinitas.ro.
