115 ani de la moartea poetului naţional

15.06.2004, Bucureşti (Catholica) - La Cimitirul Bellu din Bucureşti s-a desfăşurat astăzi o manifestare cultural-comemorativă organizată de Ministerul Administraţiei şi Internelor cu prilejul împlinirii a 115 ani de la trecerea la cele veşnice a poetului naţional Mihail Eminescu. Manifestarea a avut loc la mormântul poetului şi a debutat cu o ceremonie de comemorare şi un moment muzical susţinut de corul „Oameni de arme” al Jandarmeriei Române, care a interpretat melodii pe versuri de Mihail Eminescu. Informaţiile au fost publicate astăzi pe situl Trinitas.ro.

După momentele de deschidere a avut loc o slujbă de pomenire oficiată de preoţi militari din cadrul Secţiei Asistenţă Religioasă a Ministerului Administraţiei şi Internelor. Manifestarea s-a încheiat cu un moment liric eminescian susţinut de elevi din cadrul Şcolilor Generale din Sectorul 2 al Capitalei. Preacuviosul Părinte Arhimandrit Timotei Aioanei, Exarh cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, a vorbit pentru Radio Trinitas despre mai puţin cunoscutele legături pe care poetul naţional le-a avut cu mănăstirile ortodoxe: „Mihail Eminescu a avut o legătură specială cu câteva dintre mănăstirile din Moldova. În primul rând, trebuie să amintim că oarecum a fost legat de Mănăstirea `Sfinţii Trei Ierarhi` unde a şi locuit; apoi, în vremea suferinţei sale a locuit la Mănăstirea Neamţ unde s-a descoperit o însemnare pe o carte de cult, însemnare care a fost făcuta de un duhovnic: `Astăzi l-am spovedit pe Mihail Eminescu. Era liniştit şi senin. După aceea, l-am împărtăşit cu Sfintele Taine.`, ceea ce arată că a fost un fiu credincios al Bisericii lui Hristos; de asemenea, a făcut o serie de vizite la Mănăstirea Agafton, din ţinutul Botoşani, unde trăiau trei călugăriţe, surori cu mama poetului, din familia Iurascu: Fevronia, Sofia şi Olimpiada, care erau foarte evlavioase întrucât se mai aminteşte în tradiţia Mănăstirii Agafton.”

Părintele Arhimandrit a mai continuat: „În Biblioteca Academiei române se află un `Pateric`, scris în anul 1742, care s-a aflat în posesia maicilor Fevronia, Sofia şi Olimpiada Iurascu. Pe una dintre filele acestui `Pateric` se află o însemnare autografă a poetului Mihail Eminescu, care era nepotul maicilor. De asemenea, la Mănăstirea Agafton a trăit până prin anii 1930 o verişoară dreaptă cu poetul nepereche al românilor, Xenia Velisarie, o călugăriţă foarte râvnitoare. Tradiţia Mănăstirii Agafton spune ca adeseori uceniţele maicii Xenia o vedeau pe aceasta lăcrimând şi au întrebat-o: `De ce plângi, maica Xenia?`, la care ea a răspuns: `Plâng pentru vărul meu, pentru că a avut o viaţă zbuciumată şi a murit de tânăr. Venea mereu pe la noi şi ne citea din cărţile lui, iar noi îi vorbeam de Dumnezeu.` Călugăriţa Xenia Velisarie îi făcea permanent Parastase pentru iertarea păcatelor vărului ei. Cred că unele dintre poeziile sale au fost scrise după ce a văzut anumite lucruri în viaţa mănăstirilor, cum ar fi poezia `Mai am un singur dor`, în care arată felul cum erau înmormântaţi călugării: `Nu voi sicriu bogat, nu-mi trebuie flamuri,/ Ci-mi împletiţi un pat din tinere ramuri.`. Este rânduiala în mănăstire ca monahii şi călugăriţele să nu fie înmormântate în sicriu, ci pe o rogojină. Numai văzând o astfel de înmormântare, poetul Mihail Eminescu a scris aceste versuri.”