Ceremonia dezvelirii şi binecuvântării statuii Mons. Vladimir Ghika
01.06.2004, Bucureşti (Catholica) - În ziua de 31 mai 2004, de la orele 16, la biserica „Sacre Coeur” din Bucureşti, a avut loc ceremonia dezvelirii şi binecuvântării monumentului care îl reprezintă pe Mons. Vladimir Ghika, martir din perioada regimului comunist. Cu această ocazie a fost lansată şi lucrarea intitulată „Memoria tăcerilor”, a Elisabetei de Miriabel, lucrare dedicată Mons. Ghika. În ediţia de astăzi, 1 iunie, a ziarului Evenimentul Zilei, Gelu Trandafir semnează articolul „Face minuni şi după moarte”. În articol, pe lângă evenimentul dezvelirii, lângă biserica unde a slujit în ultimii săi ani de viaţă, a statuii turnate în bronz a prinţului Vladimir Ghika, Gelu Trandafir vorbeşte şi despre viaţa acestuia, cu câteva dintre minunile săvârşite prin mijlocirea sa.
Astfel, este prezentată în paginile ziarului una dintre aceste minuni, descrisă de Elisabeta de Miribel în cartea lansată ieri. Este vorba despre o călugăriţă catolice, Marie-Louise, căreia i-a explodat în faţă un vas cu apă clocotită, întreaga faţă fiind puternic afectată. „Doctorul chemat îşi mărturiseşte neputinţa, îi face o injecţie calmantă şi îi bandajează toată faţa. (…) În timp ce doctorul pleca, este anunţat părintele. Este foarte impresionat de starea rănitei şi ia parte la suferinţele ei.” „Se roagă, iar această rugăciune este atât de intensă încât trăsăturile feţei devin ca de piatră. Apoi îşi revine, întredeschide ochii şi, calm, ridică mâna deasupra pacientei pentru a o binecuvânta. În fine, pleacă”. A doua zi, medicul „constată uluit că ţesuturile s-au întărit, ochii se pot deschide, iar pleoapele s-au dezumflat. Trei zile mai târziu, Marie-Louise este complet vindecată şi i se scot bandajele”. Acest „Părinte” nu era altul decât Monseniorul Ghika.
Statuia dezvelită lângă biserica franceză, se precizează în articol, este o replică a capodoperei „Cărturarul” a lui Gheorghe Anghel, sculptorul care a făcut parte din rezistenţa culturală în faţa comunismului. Andrei Brezianu, unul dintre fiii spirituali ai Monseniorului, a declarat pentru Evenimentul Zilei: „este paradoxal astăzi să ai în faţă un asemenea model. Inscripţia de pe soclu va explica oricărui trecător câte ceva despre un om care şi-a jerfit viaţa pentru cei sărmani şi a rămas cu nimic din tot ce ar fi putut să aibă pe pământ”. „Este exact contrariul ahtierii după bunuri materiale fără de sfârşit”, spune Andrei Brezianu. „El a dat totul la săraci, iar în final s-a ales cu puşcăria şi cu moartea, el, care vizita puşcăriile. (…) A dat un sens şi o valoare suferinţei, un lucru foarte important, pentru că de suferinţă nu scapă nimeni”. Înaintea morţii, în 1954, în închisoarea Jilava, Mons. Ghika le-a spus colegilor de suferinţă: „Închisoarea aceasta este sfântă, şi noi nici nu bănuim”.
