Sf. Paul şi extraordinara sa moştenire spirituală
05.02.2009, Vatican (Catholica) - În audienţa sa generală din dimineaţa zilei de miercuri, 4 februarie 2009, dedicată martiriului Sf. Paul, Papa Benedict al XVI-lea a încheiat seria sa de cateheze din Anul Paulin dedicate figurii Apostolului Neamurilor. Martiriul sfântului, a spus Sfântul Părinte, „este relatat pentru prima oară în `Faptele lui Paul`, scrise către sfârşitul secolului al II-lea. Aici se arată că Nero l-a condamnat la a fi decapitat, şi că execuţia a fost făcută rapid. Data morţii sale variază în resursele antice, care o plasează între persecuţia dezlănţuită de Nero după incendierea Romei în vara anului 64 şi ultimul an al domniei lui, 68”. Potrivit tradiţiei, a fost decapitat într-un loc din Roma cunoscut ca „Tre Fontane” (Trei Fântâni), şi îngropat pe Via Ostiense, unde se înalţă astăzi Bazilica San Paolo fuori le mura, ridicată peste mormântul lui.
Sf. Paul „a lăsat o extraordinară moştenire spirituală. Scrisorile lui au intrat curând în liturgie, unde structura Profet-Apostol-Evanghelie s-a dovedit decisivă pentru forma Liturgiei Cuvântului. Mulţumită `prezenţei` lui… Apostolul a fost, încă de la început, hrană spirituală pentru credincioşii din toate timpurile”. „Părinţii Bisericii, şi mai apoi toţi teologii, şi-au luat susţinere… din spiritualitatea lui. De aceea el a fost, de secole, adevăratul Apostol al Neamurilor… Lui îi datorează Sf. Augustin pasul decisiv în propria lui convertire, şi Sf. Toma de Aquino ne-a lăsat un comentariu măreţ asupra Scrisorilor lui, cel mai bun rod al exegezei medievale. Un alt moment decisiv l-a constituit Reforma Protestantă din secolul al XVI-lea”, când Luther „a găsit o nouă interpretare a doctrinei pauline privind justificarea, care l-a eliberat de scrupule îngrijorări… şi i-a dat o nouă şi radicală încredere în Dumnezeu, care iartă totul necondiţionat. Din acel moment, Luther a identificat legalismul iudeo-creştin – condamnat de Apostol – cu viaţa Bisericii Catolice, în timp ce Biserica însăşi îi apărea ca sclavă a Legii, căreia i-a contrapus libertatea Evangheliei”.
„Conciliul din Trento”, a adăugat Sfântul Părinte, „a oferit o profundă interpretare a problemei justificării şi a găsit, în continuitate cu întreaga tradiţie catolică, o sinteză între Lege şi Evanghelie, în conformitate cu mesajul Scripturii privit în integritatea şi unitatea sa”. „Secolul al XIX-lea, luând cele mai bune elemente din tradiţia Iluminismului, a văzut o renaştere a studiilor pauline în domeniul cercetării academice, al interpretării istorico-critice a Sfintei Scripturi. … Noul paulinism al acelui secol a analizat conceptul de libertate ca parte centrală a gândirii Apostolului”. La Sf. Paul, „centralitatea Împărăţiei lui Dumnezeu… este transformată în centralitatea cristologiei, al cărei moment decisiv este misterul pascal, din care derivă Sacramentele Botezului şi Euharistiei, ca o prezenţă permanentă a acestui mister mulţumită căruia creşte Trupul lui Cristos şi se construieşte Biserica”.
În ultimii două sute de ani în domeniul studiilor pauline „a existat o convergenţă tot mai mare între exegeza catolică şi cea protestantă, şi se descoperă concordanţe tocmai asupra punctelor care au dat naştere la cel mai mare dezacord istoric. Acest lucru reprezintă o mare speranţă pentru cauza ecumenismului, atât de importantă pentru Conciliul Vatican II”. Papa a continuat menţionând mai multe mişcări religioase de inspiraţie paulină care au luat fiinţă în Biserica Catolică în epoca modernă, cum ar fi „Congregaţia Sf. Paul în secolul al XVI-lea… Misionarii Sf. Paul în secolul al XIX-lea… şi Familia Paulină sau Institutul Secular al Societăţii Sf. Paul în secolul al XX-lea”. „Stă înaintea noastră”, a concluzionat Papa, „figura strălucitoare a unui Apostol şi a unui rodnic şi profund gânditor creştin, de apropierea căruia beneficiem noi toţi… A ne inspira atât din exemplul lui apostolic cât şi din doctrina lui va fi un stimul pentru noi, dacă nu o garanţie, pentru a consolida identitatea noastră creştină şi pentru a învigora întreaga Biserică”.
