Vita Catholica Banatus de vorbă cu Mons. Anton Lucaci

19.05.2004, Timişoara (Catholica) - Mons. Anton Lucaci, preot încardinat în Dieceza de Iaşi, este responsabil al programului în limba română la Radio Vatican. Cu ocazia Zilei Mondiale a Comunicaţiilor Sociale, 23 mai 2004, Mons. Lucaci a împărtăşit pentru revista Vita Catholica Banatus a Diecezei de Timişoara etapele drumului pe care le-a parcurs până la Radio Vatican, obiectivele programului în limba română, opinia domniei sale cu privire la imaginea actuală a mass-media catolice din România şi, nu în ultimul rând, impresiile legate de recenta decernare a distincţiei „Meritul cultural” de către ambasada României pe lângă Sfântul Scaun.

– Care a fost începutul drumului?

– Hirotonit preot la 15 august în sărbătoarea „Adormirii Maicii Domnului”, am celebrat prima Sfântă Liturghie în biserica parohiei natale, Răchiteni, lângă oraşul Roman, la 20 august. A doua zi avea loc invazia Cehoslovaciei de către trupele ţărilor Pactului de la Varşovia, cu excepţia României. Spun acestea, pentru a aminti climatul în care am început să lucrez în via Domnului. Trimis de episcopul Petru Pleşca, am activat câteva luni în pastoraţie la Cacica, (jud. Suceava), o comunitate multietnică, unde duminica la Liturghie prima lectură era în germană, evanghelia în polonă, iar predica în română. Aici, în zilele ploioase de toamnă, ajutat de o doamnă în vârstă şi de cunoştinţele de rusă pe care le aveam, am învăţat ceva „polonă”, limbă care nu mă gândeam că-mi va servi vreodată. În schimb mi-a servit, foarte mult, peste 31 de ani, în anul Domnului 1999, la pregătirea memorabilei vizite a Papei Ioan Paul al II-lea la Bucureşti, prima într-o ţară majoritar ortodoxă.

– Care a fost următorul pas pe acest drum?

– După aproape opt luni de activitate ca vicar parohial în comunitatea Barticeşti, judeţul Neamţ, am fost numit de episcop „prefect de studii şi disciplină” şi profesor de latină şi suplinitor pentru alte materii la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi. O perioadă de mare entuziasm tineresc dar şi de răspunderi ce mă depăşeau, având în vedere lipsa de pregătire specifică dar mai ales stricta supraveghere din partea regimului.

– Cu toate acestea aţi plecat la Roma pentru continuarea studiilor…

– Încă din 1972 s-a zvonit ideea iminentei plecări la Roma pentru studii de specializare a trei preoţi catolici. Între aceştia, figuram şi eu. Însă ştirea s-a spulberat inexplicabil tot atât de repede cum apăruse. De altfel nu-mi prea făcusem iluzii. Mi-am zis doar atât că Domnul toate le orânduieşte spre binele celui care ştie să aştepte. Şi tot fulger la sfârşitul lui ianuarie 1973 a venit vestea plecării la Roma pentru specializare. În martie 1973 am ajuns în Cetatea Eternă la Colegiul Urban „De Propaganda Fide”, împreună cu alţi doi colegi de promoţie. Am urmat cursurile de Drept Canonic şi Civil la „Institutum Utriusque Juris” din cadrul Universităţii Pontificale din Lateran şi apoi cursurile tribunalului bisericesc „Sacra Romana Rota”.

Între 1981-1989, am predat la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi: Dreptul Canonic, Teologia Dogmatică şi secundar, limbile latină şi italiană. În septembrie 1989, cu binecuvântarea şi mijlocirea episcopilor de Iaşi şi Bucureşti, am plecat la Roma pentru continuarea lucrării de doctorat.

– La puţin timp au urmat evenimentele din decembrie `89…

– Am urmărit îndeaproape şi cu sufletul la gură evenimentele petrecute în ţară în decembrie şi în lunile următoare. Înainte de Crăciun am încercat să iau legătura cu viitorul cardinal Francesco Colasuonno, pe atunci Nunţiul Apostolic cu însărcinări speciale pentru ţara noastră, care de cinci ani nu primise viza de intrare în România. După repetate încercări fără rezultat, în seara de Crăciun i-am adresat urări de sărbători printr-o simplă ilustrată pusă în cutia poştală de sub colonadele din Piaţa Sfântul Petru. Pe lângă urările de Crăciun, semnalam Nunţiului necesitatea de a merge în România pentru a duce încurajarea Papei poporului şi Bisericii din România. Spre surprinderea mea, a treia zi de Crăciun, găsesc în parohia unde locuiam un mesaj de la Secretariatul de Stat prin care mi se cerea să mă pregătesc deoarece a doua zi trebuie să-l însoţesc pe Nunţiul Apostolic în România. Călătoria până la Bucureşti a fost plină de peripeţii, având în vedere confuzia generală din ţară.

– Cum s-a desfăşurat această vizită?

– Am ajuns cu greu la catedrala Sf. Iosif. A doua zi, au urmat vizitele la cimitirul Bellu, la mormintele episcopilor martiri, la cimitirul eroilor revoluţiei, şi la casa surorilor de la „Sf. Agnes”. Am fost interpretul Nunţiului la Sfânta Liturghie de Anul Nou 1990, când a adresat cuvinte de îmbărbătare Bisericii şi populaţiei din partea Papei. Pe 2 ianuarie a urmat călătoria la Timişoara, „oraşul martir”, întâlnirea cu mons. Sebastian Krauter, vizita la „Cimitirul săracilor” unde am putut constata personal ştirile diversioniste despre gropile comune. Fireşte, cei căzuţi în oraşul de pe Bega zăceau în altă parte. Călătoria a continuat la Alba Iulia, unde s-a reunit pentru prima dată după război tot episcopatul catolic din România, atât episcopii de rit roman sau latin cât şi venerabilii episcopi greco-catolici ieşiţi din „catacombe”, în frunte cu viitorul cardinal Alexandru Todea.

Revenind la Bucureşti, nunţiul papal a prezidat în catedrala Sf. Iosif Liturghia Epifaniei Domnului, având cuvinte de îmbărbătare pentru toţi. Întors la Roma, mi s-a propus, conform cererii episcopilor noştri, să rămân ca persoană de referinţă, oferindu-mi-se posibilitatea de a lucra fie la arhivele vaticane, fie la departamentul român de la Radio Vatican, al cărui responsabil decedase cu câteva luni mai înainte. Am optat pentru varianta din urmă. Astfel, din ianuarie 1991 lucrez în redacţia Programului Român-Radio Vatican.