Andrea Riccardi despre „Secolul Martiriului – Creştinii în veacul XX”
13.05.2004, Bucureşti (Catholica) - Comunitatea Sant`Egidio şi Editura Enciclopedică au organizat în ziua de 11 mai 2004 lansarea cărţii „Secolul Martiriului – Creştinii în veacul XX”, la care a fost prezent şi autorul, prof. Andrea Riccardi. Evenimentul a avut loc în Aula Palatului Patriarhal din Bucureşti, aflăm de pe situl ARCB.ro. Academicianul Răzvan Theodorescu, Ministru al Culturii şi Cultelor a fost moderatorul evenimentului. Preafericitul Patriarh Teoctist a adresat un cuvânt de salut celor prezenţi cât şi autorului cărţii mulţumindu-i pentru contribuţia deosebită prin această carte ajutând la o cunoaştere mai bună a istoriei secolului XX.
La eveniment au mai luat cuvântul: IPS Daniel Ciobotea, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei; prof. Florin Constantiniu, membru corespondent al Academiei Române; IPS George Guţiu, Arhiepiscop „ad personam”, fost Eparh al Eparhiei Greco-Catolic de Cluj-Gherla, şi Prof. Andrea Riccardi, autorul cărţii. Autorul a prezentat câteva puncte de reper pentru cartea sa: motivaţii, căutări, răspunsuri şi împliniri. „Pentru mine aceasta nu este o carte scrisă. Este o carte regăsită […] a suferinţelor multor oameni. […] A fost o experienţă cutremurătoare: să cobor în catacombele secolului XX: a fost experienţa unei cărţi regăsite.”
„Prima întrebare la care am dorit să răspund a fost cine este martirul.” Răspunsul oferit de autor este un ajutor pentru oamenii timpului nostru în înţelegerea martirului şi adevăratei sale identităţi. „Martirul este cineva care nu renunţă la credinţă sau la trăirea unei umanităţi iluminate de credinţă chiar cu preţul vieţii: nu vrea să moară, dar îşi oferă viaţa. Arată că valoarea unei vieţi nu constă doar în a supravieţui. […] Martirul este un bărbat sau o femeie care crede, care speră, care – adesea – munceşte pentru cei săraci, pentru pace, care vesteşte Evanghelia, care iubeşte Biserica, îi respectă pe ceilalţi, care se sacrifică pentru ca ceilalţi să continue să trăiască.”
Cartea, a spus autorul, „este un testament pe care îl putem deschide doar împreună. […] Locurile de suferinţă au devenit spaţii ecumenice. […] Cred că umanismul martirilor poate fi un izvor preţios pentru cultura timpului nostru.” Referindu-se la România, autorul a scos în evidenţă că acest martiriu „este o moştenire şi pentru România. […] S-ar putea vorbi despre ani pierduţi, dar istoria noilor martiri români din acea perioadă (comunistă) aruncă o lumină puternică asupra rezistenţei spiritului în acei ani. Rezistenţa spiritului în locurile de durere; rezistenţa unui popor care a continuat să se roage în cadrul Sfintei Liturghii; rezistenţa prin cultură şi gând. Este rezistenţa unui umanism.”
