Prezentarea documentului „Redemptionis Sacramentum”
23.04.2004, Vatican (Catholica) - Astăzi, la conferinţa de presă ce a avut loc la Biroul de presă al Sfântului Scaun, Cardinalul Francis Arinze şi Arhiepiscopul Domenico Sorrentino, prefectul şi respectiv secretarul Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, au prezentat documentul Congregaţiei despre liturgie, intitulat „Redemptionis Sacramentum”. Au mai fost prezenţi Arhiepiscopul Angelo Amato, S.D.B., secretarul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, care a colaborat la pregătirea acestui document.
În deschidere, Cardinalul Arinze a vorbit atât despre evoluţiile pozitive cât şi despre cele negative din domeniul liturgic, ce au avut loc după Conciliul Vatican II. El a subliniat însă că în ultimii ani au avut loc abuzuri în liturgie, ceea ce a fost „un motiv de suferinţă pentru toţi”. El a mai spus că „există tentaţia de a gândi că a da atenţie abuzurilor este o pierdere de vreme, pentru că ele au existat dintotdeauna şi vor exista întotdeauna. […] Aceasta ne poate duce însă în eroare. Abuzurile privind Sfânta Euharistie nu au toate aceeaşi greutate. Unele ameninţă validitatea Sacramentului. Altele arată o lipsă de credinţă euharistică. Altele contribuie la răspândirea confuziei în sânul poporului lui Dumnezeu şi la a scoate sacralitatea din celebrările euharistice. Abuzurile nu pot fi tratate cu blândeţe.”
Arhiepiscopul Sorrentino a subliniat faptul că „Instrucţiunea nu face decât să reitereze normele existente”. El a spus că „cererea pentru observarea [acestor norme] nu implică interzicerea studiului mai profund sau propunerea de studii liturgice şi pastorale, cum s-a întâmplat de-a lungul istoriei `mişcării liturgice` şi are loc şi astăzi în cadrul sferei teologice. Ceea ce este însă exclus este a face din liturgie o zonă liberă pentru experimente şi alegeri personale, nejustificate de nici o intenţie bună.” La rândul său, Arhiepiscopul Amato s-a referit la semnificaţia doctrinală a Instrucţiunii, afirmând că „normele liturgice sunt expresia concretă a eclezialităţii Euharistiei. Unitatea şi indivizibilitatea Trupului euharistic al Domnului implică unitatea Trupului Său mistic, care este Biserica, una şi indivizibilă.”. Instrucţiunea, a spus el în încheiere, „trebuie să nască în Biserică o curiozitate sănătoasă şi să fie bine primită, pentru contemplarea cu o uimire reînnoită a acestui mare mister al credinţei noastre şi pentru a oferi stimuli pentru un comportament şi o atitudine corespunzătoare privitor la Euharistie.”
