Nunţiul în Irak despre situaţia la un an după război

23.03.2004, Vatican (Catholica) - Cu ocazia împlinirii unui an de la începerea de către SUA a războiului cu Irakul, Arhiepiscopul Fernando Filoni, Nunţiu papal în această ţară, a vorbit la Radio Vatican despre evoluţia lucrurilor în această perioadă de timp.

– S-a încheiat războiul?
– Primul capitol, desigur, s-a încheiat, acela al luptei dintre două armate. Dacă acest capitol este închis, nu la fel stă situaţia în cazul capitolului privitor la normalizarea ţării, care acceptă cu greu statutul de ţară ocupată; şi de aici decurg desigur multe.

– Ar fi de dorit retragerea trupelor străine din Irak?
– Problema este foarte delicată, deoarece în prezent lipseşte o autoritate locală adevărată şi, vechile structuri fiind desfiinţate, se pune întrebarea ce securitate va fi în ţară dacă cei ce ajută în prezent vor pleca. De aceea, răspunsul meu este: ţara nu trebuie lăsată în haos.

– Acum un an, Dvs, împreună cu ambasadorul din Cuba, aţi fost singurii diplomaţi care aţi rămas în Bagdad pe timpul atacului americano-britanic asupra capitalei irakiene. Ce vă amintiţi din acele zile?
– Mai mult decât despre amintiri, aş vrea să vorbesc despre şi să subliniez faptul că trebuie cu toţii să încercăm să învăţăm din acest eveniment şi din anul trăit de Irak de atunci, cu repercursiunile existente la nivel internaţional. Astfel de probleme complexe nu pot fi rezolvate prin război, fără dialog, fără bunăvoinţă pentru pace. Războiul nu rezolvă astfel de probleme complexe. Dacă face ceva, este doar să le agraveze.

– Cum trăieşte astăzi populaţia Irakului?
– Este o populaţie care nu se bucură de o economie în adevăratul sens al cuvântului. Toţi încearcă să supravieţuiască cu puţinul ce îl au, căci nici locuri de muncă nu există. Sunt numeroase probleme de sănătate, probleme legate de serviciile de electricitate sau telefonie, ş.a.m.d. Practic este o problemă de supravieţuire, nici gând de economie naţională. Dar este vorba totuşi de o ţară bogată, astfel că există speranţa că economia se va reface şi pe ea se va putea baza dezvoltarea ţării.

– Războiul a afectat relaţiile dintre musulmani şi creştinii minoritari?
– Nu, nu. Creştinii trăiesc exact aceleaşi probleme ca musulmanii, aceleaşi dificultăţi. Cu toţii au morţii lor, răniţii lor. Problema acum nu este religioasă; este o problemă a întregului Irak.

– Ce s-a schimbat pentru Biserica Catolică odată cu căderea lui Saddam Hussein?
– Biserica Catolică continuă să acţioneze, în prezent, încercând să răspundă nevoilor spirituale ale poporului, şi să ofere sprijin moral şi psihologic. Continuăm să oferim sprijin umanitar, cu un anume grad de libertate şi de autonomie, dacă ne gândim că înainte totul trebuia aprobat de sus. Acum există autonomia şi libertatea de a ne organiza după cum sunt nevoile.

– Situaţia de haos din Irak provoacă probleme vieţii pastorale a minorităţii catolice?
– Mai mult decât dăunează, o limitează, deoarece lipsa de securitate îi obligă pe oameni să nu îşi părăsească casele. Astfel, de exemplu, ei nu mai participă la celebrările tradiţionale.

– Cum vedeţi viitorul Irakului?
– Ca om al Bisericii, ca creştin, speranţa este o virtute. Aşa după cum se spune în limba noastră, „Inshallah”, adică „dacă este voia lui Dumnezeu”. Acum există un sentiment de speranţă, şi credem că un viitor mai bun va veni, treptat.