Exerciţii spirituale: Libertatea înseamnă ascultare faţă de Dumnezeu
02.03.2004, Vatican (Catholica) - Viaţa lui Cristos arată că libertatea deplină este obţinută abandonându-ne voinţei lui Dumnezeu, i-a spus Papei Ioan Paul al II-lea predicatorul în prima zi completă a exerciţiilor sale spirituale anuale. Predicatorul la Exerciţiile Spirituale pentru Papa şi Curia Romană, Mons. Bruno Forte, a dedicat meditaţia de luni, 1 martie 2004, temei „Chemaţi la libertate: Isus, o istorie a libertăţii”.
„În viaţa lui Isus, ca şi în orice istorie umană adevărată”, există „opţiuni care orientează decisiv întreaga viaţă”, a spus Mons. Forte într-un pasaj transmis la Radio Vatican. Există o alegere, ” numită opţiune fundamentală, legată de semnificaţia vieţii”. Din această opţiune de viaţă, a spus el, izvorăşte „opţiunea de moment”, adică diferite decizii luate în decursul vieţii zilnice. Aceste opţiuni zilnice, a spus Mons. Forte, „produc stilul de viaţă al unei persoane”.
Monseniorul, care este teolog şi Preşedinte al Şcolii de Teologie din Sudul Italiei, a întrebat apoi: A existat o opţiune fundamentală în viaţa lui Isus? „Opţiunea fundamentală a lui Isus poate fi înţeleasă în toate acţiunile sale”, a spus predicatorul. „Isus ne face să înţelegem că nimeni nu este atât de liber ca acela care este liber de propria libertate.”
„Cauza vieţii lui Isus este Dumnezeu, Împărăţia sa. Şi aceasta ne ajută de asemenea să înţelegem stilul de viaţă al lui Isus. Stilul său de viaţă a fost sărăcia sa şi libertatea radicală, încrederea sa necondiţionată în Tatăl său, semn al unei intense iubiri pentru viaţă”. Meditaţiile de la exerciţiile spirituale se desfăşoară în capela Redemptoris Mater din Vatican. Papa Ioan Paul al II-lea ascultă meditaţiile din Oratoriul Sf. Laurenţiu, alăturat capelei.
Exerciţiile spirituale vor continua până sâmbătă. Papa şi oficialii Curiei Romane vor asculta zilnic patru meditaţii, conduse de Mons. Forte. Reflecţiile se încheie în fiecare zi cu Rozariul, Adoraţia euharistică şi Binecuvântarea. Tema de bază a exerciţiilor din acest an este „Urmându-te pe Tine, Lumina Vieţii”. Papa şi-a anulat toate audienţele şi întâlnirile sale publice din această săptămână pentru a se dedica rugăciunii.
