Papa: citiţi discursul în L`Osservatore Romano!
26.02.2004, Vatican (Catholica) - Urmând tradiţia de la începutul Postului Mare, în această dimineaţă Papa Ioan Paul al II-lea s-a întâlnit cu preoţii parohi din Dieceza sa de Roma, cărora le-a anunţat că de sâmbătă va primi în Vatican comunităţile parohiale pe care nu le-a vizitat încă. După cuvintele rostite în introducere de către Cardinal Camillo Ruini, Vicarul Romei, precum şi de câţiva preoţi, a urmat discursul Papei, altul decât cel fixat oficial.
„Există 340 de parohii în Roma, iar eu am vizitat 300. Au rămas 40. Dar din această sâmbătă vom relua vizitele. Să sperăm că totul va merge bine.” Papa a atacat apoi problema familiei. „Tema întâlnirii noastre este familia. Familia înseamnă: `Şi a făcut bărbat şi femeie`. Înseamnă iubire şi responsabilitate. Din aceste cuvinte decurg toate consecinţele. Aceste consecinţe au fost mult dezbătute în legătură cu căsătoria, familia, părinţii, copii, şcoala. Sunt recunoscător că voi aţi acordat atenţie acestor consecinţe. Iar această atenţie aparţine fiecărei parohii. Am învăţat eu însumi aceasta acum ceva vreme, când eram în Cracovia: să trăiesc aproape de cupluri, de familii. Am urmat cu atenţie drumul care conduce două persoane, bărbat şi femeie, la naşterea unei familii şi, prin căsătorie, la transformarea lor în soţi şi părinţi.”
„Vă mulţumesc pentru angajamentul vostru pastoral pentru familii, precum şi pentru că vă străduiţi să rezolvaţi toate problemele cu care se confruntă familiile. Vă doresc succes în continuarea acestei activităţi deosebit de importante, deoarece viitorul Bisericii şi al lumii trece prin familii.” Discursul Papei a fost de fapt altul decât cel pregătit. „Aici este textul pregătit”, a continuat Papa, „dar l-am sărit! Îl veţi putea citi în L`Osservatore Romano!”, a spus Papa. Discursul pregătit poate fi citit şi pe situl Vaticanului.
