Pe 16 mai vor fi canonizaţi şase Fericiţi
20.02.2004, Vatican (Catholica) - Biroul de presă al Vaticanului a anunţat faptul că ieri dimineaţă a avut loc în Vatican un Consistoriu Ordinar public al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor. Întâlnirea a fost prezidată de Sfântul Părinte şi a avut loc în Aula Clementină, rezultatul ei fiind anunţarea a şase canonizări pentru ziua de duminică, 16 mai. Iată date despre cei şase Fericiţi care în curând vor fi declaraţi Sfinţi.
Gianna Beretta Molla a fost medic, mamă, membră a Acţiunii Catolice. S-a născut la 4 octombrie 1922 în Magenta, Italia, şi a murit la 28 aprilie 1962. În timpul celei de-a patra sa sarcini a ales să îşi sacrifice viaţa pentru cea a copilului ei nenăscut. Luigi Orione (1872-1940), preot italian şi fondator al Micii Opere a Divinei Providenţe şi al Congregaţiei Micilor Surori Misionare ale Carităţii. Fii săi spirituali conduc şcoli profesionale, azile de bătrâni, misiuni, parohii, spitale, centre pentru minori şi tineri în dificultate, case pentru oameni ai străzii. Annibale Maria de Francia (1851-1927), a fost un preot italian şi fondator al Congregaţiei Părinţilor Rogaţionişti şi a Inimii lui Isus şi a Fiicelor Religioase a Divinei Generozităţi.
José Manyanet y Vives, fondator al Congregaţiei Copiilor Preasfintei Familii a lui Isus, Maria şi Iosif. S-a născut la 7 ianuarie 1833, în Tremp, Spania, şi a murit la 17 decembrie 1901, în San Andres de Palomar. El a încurajat spiritualitatea familiei şi a susţinut construcţia unei biserici închinate Sf. Familii în Barcelona, de către arhitectul Antoni Gaudí, pentru care există deschisă o cauză de beatificare. Nimatullah Al-Hardini (Joseph Kassab), preot călugăr din Ordinul Maronit libanez. S-a născut în Harine, Liban, în 1808, şi a murit la 14 decembrie 1858, în Kfifan. În tăcerea mănăstirii, el s-a dedicat rugăciunii, predării teologiei şi muncii manuale. Paola Elisabetta (Costanza) Cerioli, fondatoare a Institutului Sfintei Familii şi a Congregaţiei Sfintei Familii, s-a născut la 28 ianuarie 1816, în Soncino, Italia, şi a murit la 24 decembrie 1865. Membră a unei familii nobile, ea a devenit văduvă de tânără. După ce şi-a pierdut al patrulea copil, s-a dedicat grijii copiilor săraci.
