Paroh şi decan de Bacău: 25 de ani
18.02.2004, Iaşi (Catholica) - Miercuri, 11 februarie, în cadrul Liturghiei de la ora 18, în prezenţa PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, a multor preoţi şi a unui impresionant număr de credincioşi, în biserica Ss. Petru şi Paul din centrul Bacăului, a fost sărbătorită Apariţia Sfintei Fecioare Maria la Lourdes. În aceeaşi zi s-au împlinit 25 de ani de când părintele decan Ştefan Erdeş se află în mijlocul credincioşilor din Parohia „Sf. Nicolae” şi la conducerea Decanatul de Bacău.
În cadrul predicii, PS Petru Gherghel a arătat că din ziua în care a venit la Bacău, la 11 februarie 1979, părintele decan a fost asistat şi ocrotit de sfânta Fecioară Maria de Lourdes, sub ocrotirea căreia şi-a consacrat misiunea, se arată într-o ştire publicată pe situl Diecezei de Iaşi, www.ercis.ro. La celebrările de la Bacău, din fiecare parohie a decanatului a participat câte un reprezentant îmbrăcat în costum naţional specific comunităţii, având un buchet de flori.
La ofertoriu au fost aduse la altar două verighete, care au fost schimbate între ele cu mulţi ani în urmă de doi tineri, Giurgi şi Maranda Erdeş, în cadrul căsătoriei lor, ca semn al fidelităţii şi al iubirii lor. Dumnezeu le-a binecuvântat familia cu 14 copii. Dintre aceştia, Dumnezeu l-a ales pe cel de-al 13-lea copil, pe părintele Ştefan, ca preot pentru Biserica sa. Au mai fost aduse haina albă ca semn al harului sfinţitor pe care părintele Ştefan Erdeş l-a primit la Botez, iar flacăra lumânării ca semn al credinţei care l-a făcut pe părintele să crească în sânul Bisericii.
De asemenea, doi copii au oferit o floare albă şi un catehism, în amintirea primei spovezi şi a primei Sfinte Împărtăşanii primite de pr. Ştefan. Porumbeii au fost oferiţi ca semn al păcii şi imagine a Duhului Sfânt care inundă sufletele cu darurile sale. Potirul şi vinul care au fost oferite la altar sunt semn al noului legământ, sigiliul iertării, iubirii şi al comuniunii; evanghelia şi stola oferite semnifică puterea şi demnitatea preoţiei. Alături de statuia sfintei Fecioare Maria s-au oferit multe flori, care semnifică iubirea maternă a Fecioarei Maria. S-a cântat „Fecioara la munte”, cântec intonat pentru prima dată în România la 24 octombrie 1886 în satul natal al părintelui decan.

Luand in considerare faptul ca noua catedrala din Bacau in acest moment este cea mai mare catedrala din romania, cred ca ar fi frumos (parerea mea) sa introduceti si fotografi pentru cei ce nu au posibilitatea sa o vada.
Vizitati situl http://www.ercis.ro, acolo vedeti albumul foto si veti gasi fotografii de la eveniment si cu Catedrala.