Bartolomeu I se opune creării unei Patriarhii ucrainene greco-catolice
05.02.2004, Istanbul (Catholica) - Patriarhul Ortodox Bartolomeu I de Constantinopol i-a cerut Papei Ioan Paul al II-lea să nu înfiinţeze o patriarhie greco-catolică în Kiev (Ucraina), avertizându-l asupra riscului unei rupturi a relaţiilor ecumenice. Patriarhul a exprimat cererea sa într-o scrisoare publicată în limba greacă pe situl Patriarhiei de Constantinopol, care lua în discuţie un document prezentat de Cardinalul Walter Kasper, Preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, Patriarhului Alexei al II-lea de Moscova şi al întregii Rusii.
Patriarhul Alexei al II-lea a trimis Patriarhilor ortodocşi documentul, care face referinţă la eventuala recunoaştere a unei patriarhii greco-catolice ucrainene. În scrisoarea datată la 29 noiembrie, Patriarhul Bartolomeu I respinge documentul Card. Kasper, pe care îl consideră „eronat, confuz, inacceptabil, provocator”, şi avertizează asupra posibilelor consecinţe negative al unei eventuale înfiinţări a unei Patriarhii greco-catolice ucrainene. „Va provoca puternice reacţii din partea Bisericilor Ortodoxe surori şi va pune capăt încercărilor de a continua dialogul teologic dintre Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe „, se afirmă în scrisoarea publicată de revista italiană „30 Giorni”.
În scrisoarea adresată Papei, Patriarhul Bartolomeu I afirmă că există pericolul unei „reîntoarceri la climatul de ostilitate care a domnit acum câteva decenii”. „Aşadar”, scrie Patriarhul, „este necesar să asiguraţi cu hotărâre poporul ucrainean şi toate Bisericile Ortodoxe că nu aveţi intenţie să începeţi instituirea Patriarhiei greco-catolice din Ucraina aşa cum face referinţă textul Cardinalului Kasper”.
