Seară Ecumenică de Rugăciune la Cluj-Napoca
22.01.2009, Cluj (Catholica) - Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla, celebrează ca în fiecare an, împreună cu întreaga lume creştină, Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor. Cu acest prilej, în perioada stabilită, în parohiile Eparhiei, pe lângă rugăciunile zilnice prescrise, s-au organizat programe de rugăciune împreună cu fraţii din alte Biserici. La nivel eparhial, marţi 20 ianuarie, în capela „Sfântul Iosif” din Piaţa Cipariu, a fost organizată o Seară Ecumenică de Rugăciune, la care au fost invitaţi reprezentanţi ai diferitelor confesiuni creştine din Cluj-Napoca, aflăm de pe BRU.ro.
Au fost prezenţi mulţi credincioşi, preoţi din parohiile clujene şi surori din Congregaţia Maicii Domnului şi din Ordinul „Sfântului Vasile cel Mare”. Întâlnirea a fost deschisă printr-un oficiu de rugăciune care a inclus citirea textului biblic de referinţă, – Ezechiel 37, 15-28 – urmat de cuvântul Mons. Mihai Todea, Vicar General Eparhial. A fost transmis salutul şi binecuvântarea Preasfinţiei Sale Florentin, Episcop de Cluj-Gherla, aflat în aceste zile la Roma. În continuare, au fost invitaţi la cuvânt toţi invitaţii acestei seri ecumenice. Materialul de pe BRU.ro prezintă pe scurt fiecare intervenţie. Autorii lor au fost, după Mons. Todea, pr. Mihai Orban din Ordinul „Societatea lui Isus”; pr. Kovacs Sandor, protopop romano-catolic de Cluj; pr. Kovács Gyula, consilier eparhial al Eparhiei reformate a Ardealului; pr. Ioan Bodea, preot ortodox din Cluj-Napoca; pr. Emil Hosu, preot ortodox din Boiu-Mare, Maramureş; Tiberiu Apolzan, pastor în Biserica Penticostală; Florin Ţârlea, reprezentant al Ordinului Cavalerilor Templului din Ierusalim.
În încheiere, pr. Titus Sas, vicar al parohiei „Andrei Mureşanu”, cel care a moderat programul serii, a mulţumit participanţilor, invitând ca toţi împreună să facă rugăciunea zilei propusă de Bisericile din Coreea, după care s-a dat „salutul păcii”- moment de strângere a mâinilor şi de frăţească comuniune. Agapa fraternă pregătită de organizatori, a fost un nou prilej de împărtăşire şi întărire a prieteniilor deja existente. După anul 1998, Seara Ecumenică s-a organizat anual în Cluj-Napoca, fiind de fiecare dată o încununare a programelor din cadrul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitate Creştină.




