Educaţia media este absolut necesară în lumea de azi
14.11.2003, Vatican (Catholica) - Arhiepiscopul John P. Foley, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Comunicaţii Sociale, a intervenit astăzi în cadrul Seminarului Internaţional pe tema „Educaţia mijloacelor de comunicare: experienţe în lume”, organizat de Uniunea Internaţională a Presei Catolice, găzduit de Universitatea Liberă `Maria
Santissima Assunta` (LUMSA), din Roma. „Educaţia media este absolut esenţială în lumea de azi – a
afirmat Arhiepiscopul Foley – dar trebuie să admit că am întâmpinat opoziţia comunităţii academice şi a operatorilor din mass-media”.
„Educatorii – a explicat Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Comunicaţii Sociale – se opun unui asemenea principiu deoarece pentru mulţi dintre ei sectorul media nu este un sector serios. Cum pot să treacă cu vederea profunda influenţă a media asupra tinerilor! (…) Educatorii pot şi trebuie să-i ajute pe tineri să dezvolte simţul critic şi să fie utilizatori inteligenţi ai mijloacelor de comunicare”.
„Operatorii sunt împotrivă deoarece educaţia media poate şi trebuie să dezvolte simţul critic al publicului, şi uneori am impresia că unii operatori media îi preferă (…) pe cei care privesc fără simţ critic spectacolele de divertisment şi buletinele de ştiri şi cumpără cea mai mare parte din articolele promovate prin publicitate”. Ţinând cont de toate acestea, „este importante să cunoaştem experienţele în domeniul educaţiei media realizate în lume. Avem nevoie de o astfel de educaţie şi de împărtăşirea experienţelor noastre”, a afirmat în încheiere Mons. Foley.
