„Civilizaţia iubirii”, o provocare pentru Biserică astăzi
13.11.2003, Roma (Catholica) - Este suficientă dreptatea în sine pentru a garanta pacea şi dezvoltarea? Aceasta este întrebarea la care a răspuns marţi Cardinalul Angelo Sodano, Secretar de Stat în Vatican, cu ocazia inaugurării anului academic la Ateneul Pontifical „Regina Apostolorum” (www.ateneo.org). Citând enciclica „Dives in misericordia” (nr.13) a Papei Ioan Paul al II-lea, Cardinalul a răspuns: „Experienţa istorică şi cea a timpului nostru demonstrează că dreptate singură nu este suficientă”.
„Mai mult – a adăugat Cardinalul Sodano -, poate duce la negarea şi la anihilarea ei însăşi, dacă nu i se permite acestei forţe şi mai profunde, iubirea, să plămădească viaţa umană în diferitele sale dimensiuni”. „Iubirea este forma relaţiei lui Dumnezeu cu omul şi invers. De aceea, este vorba de forma cea mai înaltă şi mai nobilă a relaţiei, capabilă să-l realizeze în mod deplin pe om”, a asigurat Cardinalul.
„Iubirea care se arată astfel luminează toate sectoarele vieţii umane, începând cu relaţiile cu semenii noştri”, a subliniat în continuare Cardinalul Sodano. „Dacă va lipsi în mod evident şi pentru mult timp, consecinţele ar fi foarte negative pentru om”, a avertizat prelatul. „Civilizaţia iubirii se transformă, de aceea, în marea angajare a Bisericii din mileniul al treilea”, a afirmat în încheierea intervenţiei sale Secretarul de Stat în Vatican.
