Papa Ioan Paul al II-lea – Triptic roman

13.11.2003, Bucureşti (Catholica) - În numărul pe august-octombrie 2003 al revistei Actualitatea creştină a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti este publicată, sub semnătura Anei-Maria Botnaru, o recenzie a cărţii „Triptic roman” – poem în trei părţi al Papei Ioan Paul al II-lea. Lucrarea a apărut în acest an la Editura Colosseum, Bucureşti, în traducerea lui Nicolae Mareş, care semnează şi prefaţa.

„Dincolo de activitatea sa neobosită ca urmaş al lui Petru şi păstor al Bisericii lui Cristos, Sfântul Părinte nu încetează să ne uimească prin multitudinea şi bogăţia mărturisirilor sale de credinţă, iar poezia sa este o splendidă mărturisire de credinţă”, afirmă Ana-Maria Botnaru. Această lucrare este „prima traducere în spaţiul ortodox” a poemului Triptic roman. Cele trei părţi ale sale: Torentul; Meditaţii la „Cartea Facerii” în pragul Capelei Sixtine; Muntele din pământul Moria, „identifică sursele de inspiraţie ale poetului Ioan Paul al II-lea: natura (muntele, izvorul), arta (pictura lui Michelangelo) şi Biblia”.

Citând versuri din prima parte a poemului, Ana-Maria Botnaru spune: „Omul este singura creatură dăruită cu raţiune, cu privilegiul de a se mira, cu binecuvântarea de a fi uimit, în fiecare strălucind o câtime din raţiunea divină, noi toţi fiind marcaţi de Creatorul nostru (gândirea care se gândeşte pe sine): `Torentul nu se miră că se lasă-n vale / că pădurile i se dau la o parte din cale / – doar omul se minunează! / Pragul pe care lumea îl trece / este pragul mirării` (Uimire).”

Meditaţiile la „Cartea Facerii” în pragul Capelei Sixtine vorbesc în termeni poetici, filosofici şi teologici, pornind de la frumuseţea picturii lui Michelangelo, despre Istoria Mântuirii, în patru fragmente: Primul văzător – despre Creaţie; Chipul şi asemănarea – despre omul, încununarea Creaţiei, şi artistul, creator secund după exemplul lui Dumnezeu, care a creat lumea ex nihilo; Presacramentul – despre Cristos prezent în Euharistie; Judecata – despre Judecata de Apoi.

Secţiunea finală este o transpunere poetică a Legământului veşnic, şi conţine fragmentele: Urul din pământul Caldeii – chemarea lui Avraam; Tres vidit et unum adoravit – teofania de la stejarul Mamvri şi reînnoirea promisiunii că Avraam va avea un fiu; Convorbirea între tată şi fiu în pământul Moria – jertfirea suspendată a lui Isaac, ce se va împlini în Jertfa de pe Cruce: „O, Avraame, care te-ai urcat pe Muntele din Moria, / există o graniţă pentru părinţi, un prag pe care tu n-ai să-l treci. / Un alt Tată primeşte aici jertfa Fiului său.”