Memoria celor care au trecut
05.11.2003, Bucureşti (Catholica) - UNITER în colaborare cu Guvernul României, Ministerul Culturii şi Cultelor, SIGNIS (Asociaţia catolică mondială pentru audio-vizual) Asociaţia ORION din Franţa, Primăria Municipiului Bucureşti ARCUB au organizat proiectul „Memoria celor care au trecut”, singurul proiect românesc câştigător al licitaţiei de proiecte la Comisia Europeană pe programul cadru „Culture 2000”, aflăm de pe situl ARCB.ro. Proiectul a reprezentat efectuarea unui pelerinaj către Santiago de Compostela (în Franţa şi Spania), itinerar înscris în lista UNESCO, cu reprezentaţii ale spectacolului „Memoria celor care au trecut” în limba franceză şi spaniolă care au avut loc în perioada iunie – sfârşitul lunii august 2003.
Acest pelerinaj a însumat 800 de km pe jos, având loc 26 de reprezentaţii ale spectacolului îl limba franceză şi spaniolă, în Franţa între 21 iunie şi 24 iulie, iar în Spania între 25 iulie şi 16 august 2003. În România, spectacolul a fost prezentat în limba română şi în limba spaniolă la Biserica Italiană şi Biserica Franceză din Bucureşti, în zilele de 2 şi 3 noiembrie 2003. Proiectul programului a fost propus de Anca Berlogea. Spectacolul are la bază un scenariu după textul Evangheliei lui Ioan şi mărturii contemporane.
Cităm din materialul semnat de pr. Bernard Noghiu şi publicat pe situl Arhidiecezei de Bucureşti: „Spectacolul a început mereu cu mărturii contemporane ale celor care au luptat direct împotriva unui regim totalitar, apoi fragmente din Faptele Apostolilor şi prima parte a Evangheliei după Ioan. Mărturiile sunt dovezi de credinţă şi speranţă care ne conduc spre cuvântul, singurul cuvânt care le-a dat libertate: Cuvântul Evangheliei. Evanghelia este descoperită în această comunitate sub regim de teroare ca un apel de a depăşi teama, ca o promisiune de pace în timp de război, ca o lumină în tenebră. Bărbaţi şi femei au consemnat Evanghelia. Au început să povestească, să mediteze în lumina focului prin cuvinte şoptite nu pentru că le era teamă, dar erau prea grave pentru a fi pronunţate ca oricare dintre celelalte cuvinte. Asemenea credinţei care a crescut în Maria Magdalena plângând la mormânt, asemenea cuvântului care a crescut în Petru şi Ioan, a crescut şi în ei în cadenţa şoaptei speranţa, bucuria, o nostalgie care le-a oferit libertate şi regăsire într-o lume care nu dorea acest lucru.”
„Spectacolul este o evanghelie spusă şi trăită de oameni de azi dar care repetă istoria apostolilor, sau mai degrabă fac memorialul ei, trăind un continuu prezent realizând în spectator reala trăire că istoria este o celebrare a cuvântului evanghelic şi fiecare generaţie este chemată, oriunde, să celebreze acest memorial, adică să devină parte a omenirii care trăind şi celebrează evanghelia ca eliberare şi speranţă. Prin acest spectacol se redă istoria a doar câţiva oameni, dar deşi aspectele particulare pot abunda, şi abundă, este o imagine a tuturor care au trăit o experienţă sau alta de redescoperire a evangheliei şi a momentului în care devin ei înşişi protagonişti ai ei, realizând invitaţia lui Isus de a primi cuvântul care să trăiască în ei. S-a întâmplat la Ierusalim, se întâmplă în mijlocul nostru istoria şi prezentul se întreţes şi îşi răspund şi se cheamă, noi trebui să ascultăm chemarea şi răspunsul lor. Astfel putem redobândi ceea ce, arată protagoniştii spectacolului, nimeni nu ne poate lua, indiferent în ce timp.”
Echipa de artişti care s-a pus în slujba acestui scop a fost alcătuită din: Anca Berlogea, coordonator proiect, Dragoş Galgoţiu şi Anca Berlogea, regia, Ioana Abur, Anca Androne, Dan Badarau, Marie Virginie Cambriels, Constantin Cojocaru, Cristian Iacob, Marian Ralea, Aurelie Regnyer şi Gabriel Spahiu.
