„Familia creştină tradiţională din ţara noastră are mult de suferit” (II)
05.11.2003, Iaşi (Catholica) - Continuăm cu partea a doua a interviului acordat revistei Mesagerul Sfântului Anton de către PS Petru Gherghel, Episcop romano-catolic de Iaşi şi responsabil cu problemele migranţilor în cadrul Conferinţei Episcopale Române. Interviu a fost publicat în numărul pe noiembrie-decembrie 2003 al revistei, la rubrica Dossier intitulată în acest număr: „Emigraţia, pericol al familiei creştine?”
– Sinodul diecezan este în curs de desfăşurare. Aţi vizitat diferite parohii. Au fost ridicate probleme privitoare la familie? Se pune problema unei „pastoraţii reînnoite” a familiilor creştine?
– Sinodul diecezan, care se va încheia în decembrie 2004, ne oferă posibilitatea unor reflecţii serioase, nu atât asupra trecutului cât mai ales asupra realităţilor prezente şi a programului pastoral de viitor. Întâlnirea cu toate structurile diecezane, vizitele pastorale în parohii, celebrările comunitare în mănăstiri şi case religioase, dialogul cu credincioşii laici sunt preocupări pentru mine, ca episcop şi păstor al turmei, pentru comisia sinodală centrală coordonată de episcopul nostru auxiliar, Aurel, şi pentru toţi sunt într-adevăr ocazii de creştere în credinţă şi în trăirea vocaţiei creştine, acum la începutul mileniului III.
În cadrul vizitelor pastorale, cele mai frecvente întrebări sunt legate de tineri, de familii şi de angajare a laicilor. Într-o formă simplă, dar profund creştină, credincioşii noştri îşi pun serioase probleme cu privire la rolul familiei, la responsabilitatea părinţilor, la demnitatea soţilor, la grija faţă de copii şi la noile modalităţi de a oferi tinerilor diferite soluţii în faţa căutărilor lor. Se observă o preocupare specială pentru educarea generaţiilor tinere, pentru fundamentarea trăirii lor creştine, pentru angajarea lor socio-politică recerută de timpurile prin care trecem.
Având convingerea că „în familie începe şcoala” şi că tot aici se pun bazele viitorului societăţii şi ale Bisericii, este firesc să ne îndreptăm cu multă grijă spre această instituţie divină şi s-o ocrotim, ca ea să corespundă planului Creatorului şi să rămână mereu „taina cea mare” (Cf. 2Ef 5,21-33), lăsată de Cristos ca o imagine vie a legăturii dintre El şi Biserica sa.
Iniţiativele luate în cadrul Sinodului diecezan au menirea să ne facă conştienţi de rolul minunat pe care îl are familia bazată pe căsătoria creştină pentru omenire. Gândul de a face misiuni populare în toate parohiile noastre, pe această temă, publicarea unor materiale primite din partea Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, deschiderea unui sit pe internet (www.profamilia.ro), reprezintă unele dintre preocupările Bisericii noastre legate de familie şi de pastoraţia corespunzătoare din acest domeniu.
– În încheiere, Vă rugăm să adresaţi un salut şi o încurajare cititorilor „Mesagerului”.
– Ne bucurăm să constatăm în aceste timpuri că publicaţiile noastre bisericeşti, printre care se numără şi „Mesagerul Sf. Anton” – care se înscrie cu cinste şi folos între cele dintâi – acordă pagini şi rubrici speciale familiei şi misiunii ei. Îi felicităm pe toţi cei care iubesc familia şi respectă importanţa ei, îi îmbrăţişăm cu dragoste pe cei care o apără de pericole şi îndreptăm spre toţi cititorii revistei părinţilor franciscani conventuali binecuvântarea arhierească, chemând toate familiie noastre, aşa cum o face Sfântul Părinte: „Familii creştine, fiţi ceea ce sunteţi!” (FC 17). Tuturor, salutul nostru creştinesc: Lăudat să fie Isus Cristos!
– Excelenţă, Vă mulţumim.
