Pro şi anti noua constituţie
17.10.2003, Bucureşti (Catholica) - Mâine şi poimâine românii sunt chemaţi să voteze noua Constituţie, pentru cei mai mulţi o nebuloasă. În jurul ei s-au construit partide pro şi contra, existând şi în Biserica Ortodoxă susţinători şi potrivnici. Rămâne de văzut ce vor alege credincioşii: îndemnul Patriarhului în ton cu premierul Adrian Năstase, sau îndemnul vocilor care avertizează asupra problemelor existente în actualul proiect de Constituţie.
„La 18-19 octombrie 2003, naţiunea română se va afla în faţa unui moment de seamă din istoria contemporană: Referendumul naţional cu privire la noua formă a Constituţiei României”, spune PF Teoctist în mesajul său de îndemn la votarea noii Constituţii. „Călăuziţi de cuvintele Sfântului Apostol Pavel, potrivit căruia legea şi buna rânduială în societate sunt de la Dumnezeu, spre tot binele omului (Romani 13, 1-7), ca fii ai Bisericii şi ai Ţării, privim Constituţia ca lege fundamentală în care sunt consfinţite drepturile şi libertăţile omului şi în care este reflectată identitatea poporului român, prin care acesta se înscrie şi este recunoscut în marea familie a popoarelor Europei şi a lumii.”
Mesajul continuă, cu laude la adresa noii Constituţii şi deci cu invitaţia clară de a vota pentru ea: „În noua sa formă, adoptată de Parlament şi supusă Referendumului naţional, Constituţia garantează autonomia Bisericii, drepturile sale de organizare, funcţionare şi proprietate, înlesnind asistenţa religioasă în armată, penitenciare, spitale, aşezăminte sociale, precum şi învăţământul religios în şcoală. Întemeiaţi pe aceste realităţi, considerăm că noua formă a Constituţiei corespunde aspiraţiilor noastre de mai bine şi, ca atare, suntem chemaţi să participăm la Referendum, cu responsabilitate creştina şi civică.”
O cu totul altă opinie reflectă revista de oceanografie ortodoxă Scara (www.scara.ro), care de pe prima pagină întâmpină cu reclame agresive cu textele: „Guvern străin. Guvern ateist. Guvert trădător. Constituţie împotriva românilor”, respectiv „Nu votaţi noua Constituţie! Nu mergeţi la vot! Pentru Europa”. Scara.ro cuprinde numeroase materiale de protest, principalul manifest, „NU Constituţiei PSD” fiind semnat printre alţii de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi ASCOR. Un articol dur semnează părintele Antonie: „Despre sfârşitul României ca Stat”.
„M-a rugat cineva să îi scriu câteva cuvinte duhovniceşti despre încercarea de schimbare a Constituţiei. `Ce vrei să-ţi spun?` i-am zis. `Vor să schimbe Constituţia proastă pe care o avem cu una distrugătoare`.” Astfel începe articolul pr. Antonie. „această mutilare a Constituţiei – numită de farisei `revizuire` – va da unora puteri la care visează mafioţii şi jefuitorii din toate timpurile, pe de-o parte; pe de altă parte, şi mult mai grav, această `Constituţie` nouă marchează sfârşitul României ca stat. Consecinţa directă a acestei `Constituţii` va fi des-fiinţarea României, împărţirea ei între puteri şi interese străine, distrugerea Neamului Românesc.”
Spectacolul de împingere al românilor să voteze noua Constituţie a fost marcat şi de momente de violare a drepturilor omului – presa seculară a relatat despre aceste cazuri. Bună sau rea, nu ne este în putere să ne pronunţăm asupra Constituţiei. Este însă evidentă dorinţa nebună a PSD de a o vedea votată, indiferent de costuri, trecând chiar şi peste libertatea unora. Un exemplu dintre multe îl oferă închiderea ieri a unui sit anti-PSD. Să ne rugăm ca vremurile când mass-media era controlată de sus să nu se întoarcă.
