O nouă Exortaţie Apostolică: „Pastores gregis”
14.10.2003, Torino (Catholica) - Astăzi, Biroul de Presă al Sfântului Scaun a anunţat că Papa Ioan Paul al II-lea va semna joi dimineaţă noua Exortaţie Apostolică post-sinodală „Pastores gregis”, în prezenţa Colegiului Cardinalilor şi a membrilor Curiei Romane, în Aula Paul al VI-lea, în ziua aniversării a 25 de ani de la alegerea sa ca Papă.
Documentul va fi prezentat în cadrul unei conferinţe de presă la sediul Biroului de Presă din Vatican, vineri, 17 octombrie. La conferinţa de presă vor interveni Cardinalul Jan P. Schotte, C.I.C.M., Secretar General al Sinodului Episcopilor, Cardinalul Jorge Mario Bergoglio, S.J., Arhiepiscop de Buenos Aires, şi Episcopul Marcello Semeraro, de Oria, Secretar Special al Sinodului.
Exortaţia post-sinodală este documentul final al celei de-a X-a Adunări Ordinare a Sinodului Episcopilor, care a avut loc în anul 2001, pe tema „Episcopul: slujitor al Evangheliei lui Isus Cristos pentru speranţa lumii”.
