Tomas Spidlik: Rugăciunea în inimă
08.10.2003, Târgu Lăpuş (Catholica) - Colecţia Communio a Editurii Galaxia Gutenberg, ajunsă la numărul 15, ne propune cartea „Rugăciunea în inimă: iniţiere în rugăciune”, a pr. Tomas Spidlik, SJ, recent numit Cardinal de către Papa Ioan Paul al II-lea. În acest mic volum, părintele Spidlik, într-o sinteză existenţială şi accesibilă, ne introduce în temele fundamentale ale rugăciunii.
Cartea este structurată în 10 capitole: Necesitatea rugăciunii; Ce putem să-i cerem lui Dumnezeu; Cui se adresează rugăciunea; Să ne rugăm în spirit sau şi în trup?; Rugăciunea orală; Rugăciunea liturgică; Rugăciunea reflexivă, meditativă; Contemplaţia; Rugăciunea neîntreruptă; Rugăciunea inimii. Părintele iezuit tratează aceste teme prin răspunsuri la întrebări, probleme pe care şi le pun frecvent oamenii.
Astfel, la întrebarea „Pentru ce trebuie să ne rugăm?”, Cardinalul numit răspunde pornind de la scrierile Părinţilor Bisericii: „ţine de mintea umană să se roage, pentru că este în conformitate cu natura ei să se ocupe cu ce este mai frumos, adică cu Dumnezeu… rugăciunea este pentru creştin ce este zidul pentru cetate, spada pentru oştean, portul în timpul furtunii, bastonul pentru cei ce şchioapătă”.
Ca invitaţie la a citi această carte, redăm câteva dintre cele mai interesante întrebări ridicate de pr. Spidlik: Cum să convingem pe cineva de necesitatea rugăciunii? Dar Dumnezeu nu se mânie când îl invocăm strâmtoraţi de vreo nevoie? Uneori ne simţim dezamăgiţi când Dumnezeu nu împlineşte dorinţa noastră… Ce este mijlocirea sfinţilor? Dumnezeu citeşte gândurile inimii noastre; atunci de ce să le mai manifestăm şi în exterior, prin gesturi?
Este mai bine să ne rugăm acasă, în singurătatea pădurii sau în biserică? Trebuie să recităm rugăciuni lungi sau să le preferăm pe cele scurte? Pot fi folosite texte şi cântece care sunt de origine necatolică? De ce trebuie să fie frumoase celebrările liturgice? Ce cărţi ar trebui să aibă creştinul întotdeauna la îndemână? Este posibil să îl vedem pe Dumnezeu? Cum putem să ne rugăm mereu? Cum se ascultă glasul inimii?
„Buna dispoziţie a inimii, purificată şi întărită, constituie în sine o rugăciune… Trebuie să dăm inimii o astfel de dispoziţie încât, într-un anume fel, să merite numele de rugăciune în sine, independent de actele pe care le producem mai mult sau mai puţin frecvent… Autorii răsăriteni numeau starea obişnuită a sufletului încontinuu întors spre Dumnezeu `rugăciunea inimii`. Cine o atinge, se roagă fără întrerupere, fără oboseală, cu o mare pace.”
