Preşedintele Bush declară Ziua Libertăţii Religioase
14.01.2009, Washington (Catholica) - I-a mai rămas mai puţin de o săptămână din mandatul prezidenţial, dar aceasta nu l-a oprit pe preşedintele Bush să declarare ziua de 16 ianuarie ca Ziua Libertăţii Religioase, o zi în care să se celebreze în Statele Unite ale Americii „moştenirea libertăţii religioase”. După ce subliniază că „libertatea religioasă este temelia unei societăţi sănătoase şi promiţătoare”, preşedintele explică faptul că în Ziua Libertăţii Religioase „noi recunoaştem importanţa articolului 1768 din Statutul Virginiei privind Libertatea Religioasă” precum şi „primele libertăţi înscrise în Legea Drepturilor din Constituţie, care garantează libera exercitare a religiei pentru toţi americanii”.
Preşedintele Bush continuă în comunicatul dat de Casa Albă amintind că SUA a fost fondată de oameni care au căutat să scape de persecuţia religioasă „şi libertatea religioasă pe care au găsit-o aici rămâne una dintre cele mai mari binecuvântări ai acestei patrii”. „Statele Unite sunt alături de dizidenţii religioşi şi credincioşii din lumea întreagă. Libertatea nu este un drept doar al americanilor; este dreptul din naştere al fiecărui bărbat, femeie şi copil din lume. Nu există libertate umană mai fundamentală decât dreptul la cult, în conformitate cu propria conştiinţă.” Preşedintele Bush mai spune la final că Ziua Libertăţii Religioase nu este doar o „ocazie de celebrare a moştenirii libertăţii religioase” ci şi un timp de „încurajare a culturii toleranţei şi păcii, şi de înnoire a angajamentelor pentru a ne asigura că fiecare persoană de pe pământ se bucură de aceste drepturi umane de bază”.
Arhiepiscopul Charles Chaput de Denver, care a slujit în Comisia americană pentru Libertatea Religioasă Internaţională, consideră la rândul său importantă libertatea religioasă. „Dreptul de a crede în Dumnezeu şi de a-ţi practica credinţa religioasă fără incomodare este libertatea noastră cea mai preţioasă. Dar acelaşi drept aparţine pe drept tuturor fiinţelor umane, ca fii şi fiice ai aceluiaşi Tată”, a declarat el pentru CNA. „Preşedintele Bush a făcut un mare serviciu credincioşilor de pretutindeni numind 16 ianuarie 2009 ca zi a Libertăţii Religioase. Fie ca toţi succesorii lui să acorde libertăţii religioase aceeaşi stimă şi protecţie.”
