Catolicii denunţă la ONU legea blasfemiei din Pakistan
25.08.2003, New York (Catholica) - Diferite organizaţii nonguvernamentale catolice – „Franciscans International”, „Dominicans for Justice and Peace”, şi „Pax Christi International” -, au prezentat Organizaţiei Naţiunilor Unite o cerere de intervenţie în vederea abrogării legii referitoare la blasfemie din legislaţia pakistaneză, care prevede chiar condamnarea la moarte.
Legea referitoare la blasfemie prevede pedepsirea acelora care îl insultă pe profetul Mahomed, aplicarea acestei legi fiind – după cum a denunţat pr. Philippe LeBlanc la Subcomisia ONU pentru promovarea şi protejarea drepturilor omului – „motiv de discriminare sistematică şi instituţională, şi de extremism în Pakistan”.
Preotul dominican a mai arătat că cei denunţaţi de blasfemie – în majoritate creştini şi hinduşi – sunt adesea asasinaţi înainte de a fi judecaţi într-un proces, iar cei care vor să evite pedeapsa cu moartea se văd obligaţi să emigreze în străinătate de teama răzbunării extremiştilor islamici.
De aceea, reprezentanţii celor trei organizaţii cer guvernului de la Islamabad să elimine toate legile discriminatorii, să ratifice şi să respecte tratatele internaţionale asupra drepturilor omului, şi să permită ca reprezentantul ONU pentru libertatea religioasă să se întâlnească cu minorităţile prezente în ţară.
Legea referitoare la blasfemie a fost introdusă în 1986, şi permite arestarea persoanei care se presupune că a încălcat legea în baza declaraţiilor oricărui cetăţean, ceea ce favorizează folosirea legii în scopul răzbunării personale. În aprilie 2000, preşedintele Pakistanului, Pervez Musharraf, a anunţat modificări ale legii pentru a reduce acest risc, dar ele au fost eliminate în luna următoare datorită presiunilor populare, mai ales din partea unor predicatori islamici.
