Recenzie: Stapânul Inelelor: Cele Două Turnuri

03.08.2003, Washington (Catholica) - Săptămâna viitoare, una din temele din cadrul Întâlnirii Naţionale a Tinerilor Catolici din România va dezbate tema „Sacru, magic şi definiţii ale omului în cultura contemporană”, cu referire la filmele „Stăpânul Inelelor” şi „Harry Potter”. Ne-am gândit în acest sens să vă oferim recenziile la aceste filme, în viziunea Conferinţei Episcopale Americane: După succesul cu prima parte, „Stăpânul Inelelor: Frăţia Inelului”, regizorul Peter Jackson se întoarce în ţinutul Pământurilor din Mijloc, în mult aşteptata ecranizare a celei de-a doua părţi a trilogiei fantastice scrisă de J.R.R. Tolkien.

Adunând 13 nominalizări la Oscar, din care au fost câştigate patru, inclusiv pentru „cele mai bune efecte vizuale”, Jackson şi-a demonstrat încă o dată măiestria creativă. El a orchestrat într-un mod impresionant o armată de tehnicieni, actori şi figuranţi – cu miile -, îmbinând scenele filmate live cu efecte uimitoare realizate pe computer, pentru a da viaţă unei poveşti fără vârstă a luptei eterne dintre bine şi rău.

Acţiunea în „Cele două Turnuri” începe unde s-a terminat primul film. Frăţia – un grup de nouă prieteni reprezentând rasele libere ale oamenilor, elfilor, piticilor şi hobbiţilor – s-a destrămat. Încercarea lor de a distruge Inelul pare a fi compromisă. Deja doi dintre ei au căzut: Boromir (Sean Bean) şi Gandalf (Ian McKellen), vrăjitorul înţelept şi bun ce a murit în lupta cu Balrog, demonul de foc, în punctul culminant al filmului anterior.

În cetatea sa Barad-dur, lordul întunericului, Sauron, care a făurit acest inel cu secole în urmă, este hotărât să şi-l recupereze şi să folosească puterea lui pentru a conduce Pământul din Mijloc. Alături de Sauron îl lupta pentru câştigarea Inelului se află Saruman (Christopher Lee), un vrăjitor rău, plin de ambiţie. Din cetatea sa din Isengard, al doilea „turn” ce dă titlul filmului, el dezlănţuie armata sa de orci Uruk-hai, pentru a căuta mult doritul Inel.

Împărţiţi în trei grupuri, membrii Frăţiei rămân fermi în angajamentul lor de a duce la îndeplinire misiunea, orice costuri ar implica aceasta.

Frodo Baggins (Elijah Wood), purtătorul Inelului, alături de prietenul său, hobbitul Sam Gamgee (Sean Astin), sunt singuri la începutul filmului într-un ţinut dezolant. Ales de soartă să ducă Inelul în regiunea întunecată Mordor şi să îl arunce în focul din Muntele Doom, de unde provine, Frodo dă semne de oboseală sub greutatea misiunii. Ei descoperă că sunt urmăriţi de Gollum (Andy Serkis), o creatură înrobită şi ea de Inel, dar un bun cunoscător al regiunii, care devine astfel un valoros dar şi periculos însoţitor pe drumul celor doi.

Pippin (Billy Boyd) şi Merry (Dominic Monaghan), hobbiţi şi ei, răpiţi în primul film de orcii lui Saruman, au scăpat de aceştia şi s-au refugiat în misterioasa pădure Fanghorn. Printre copacii din pădure, ei descoperă un aliat neobişnuit, pe Treebeard (Arborebărbos, voce John Rhys-Davies). Arborele face parte dintr-una din cele mai vechi rase de locuitori ai Pământului de Mijloc, ai cărei membri au fost decimaţi de Saruman.

Între timp, ceilalţi membri ai Frăţiei: luptătorul Aragorn (Viggo Mortensen), arcaşul elf Legolas (Orlando Bloom), şi piticul Gimli (din nou John Rhys-Davies) – sunt pe urmele prietenilor lor în Fanghorn. Fără să se aştepte la acest lucru, ei dau aici de Gandalf, înviat şi transfigurat ca o figură eterică asemănătoare lui Cristos. El merge împreună cu ei în regatul asediat Rohan, o naţiune de călăreţi asemenea vikingilor. Regele regatului, Theoden (Bernard Hill), a fost vrăjit de către Saruman prin manipulările consilierului său, Wormtongue (Brad Dourif).

Cu armata lui Saruman pe urme, Aragorn şi Gandalf trebuie să încheie o alianţă cu Theoden şi să pregătească regatul Rohan pentru o luptă impresionantă cu forţele întunericului, care are ca miză viitorul Pământului din Mijloc.

Deşi poziţia în box-office a „Celor Două Turnuri” se datorează în mod sigur efectelor vizuale spectaculoase şi naraţiunii epice, Tolkien – un bun catolic de-a lungul întregii sale vieţi – a ales să sublinieze conceptele religioase fundamentale ca fiind sursa atracţiei de durată pe care o exercită povestea sa. Inspirându-se puternic din mitologia clasică celtă şi în special din poveştile islandeze, la baza filmului stă de fapt teologia catolică, pe care sunt construite şi explorate diferite teme.

Fidel spiritului cărţii, regizorul Jackson încorporează în film unele dintre aceste teme. „Cele Două Turnuri” reprezintă o veritabilă ecranizare a patimilor, în care Frodo poate fi asemănat cu Cristos, purtând Inelul, ca emblemă a păcatului, asemenea unei cruci pe propria sa Via Dolorosa – îşi exercită dezinteresat libertatea de a alege, dorind să îşi sacrifice chiar şi viaţa pentru ca alţii să trăiască. Inelul simbolizează concepţia catolică asupra naturii parazitice a răului. Inelul nu are în sine nici o putere, decât abilitatea de a corupe dorinţele celor care vin în contact cu el.

Alte motive creştine care se întâlnesc în film sunt răscumpărarea păcătoşilor (Gollum), comuniunea cu natura versus industrializarea materialistă, moartea şi nemurirea. În fine, „pâinea Lembas” a elfilor, care îi hrăneşte pe Frodo şi Sam de-a lungul aventurii, aminteşte de Euharistie. Mesajul general de speranţă al poveştii şi victoria finală a luminii şi bunătăţii asupra întunericului sunt la fel de întăritoare şi reconfortante în timpurile noastre dificile precum erau şi în vremea când Tolkien scria acestea, în timpul celui de-al doilea război mondial.

Deşi cunoscătorii seriei se pot declara entuziasmaţi de film, mulţimea mare de personaje şi cele trei ore cât durează filmul pot fi descumpănitoare pentru cei neiniţiaţi. Cei care nu cunosc Pământul din Mijloc se pot bucura de efectele speciale şi de aventura captivantă, dar este recomandabil să urmărească şi prima parte a „Frăţiei Inelului”, sau, mai bine, să citească cele trei cărţi.

„Cele Două Turnuri” sunt mai degrabă partea din mijloc a unei poveşti mai lungi, decât o continuare tradiţională a unui film. În ciuda duratei mari a acestei a doua părţi, din cele 400 de pagini multe au fost tăiate, dăunând naraţiunii, care în primul film s-a bucurat de o mai mare claritate şi bogăţie de detalii. Filmul a fost turnat în ţara de baştină a regizorului, adică în Noua Zeelandă. Peisajele magnifice au contribuit la succesul filmului, dar nu pot fi neglijate şi calitatea interpretării rolurilor, inovaţiile vizuale şi tehnicile digitale folosite, costumele şi muzica inspirată folosită în film. În preajma Crăciunului 2003 este aşteptată lansarea celei de-a treia părţi, „Întoarcerea Regelui”.

Datorită numeroaselor scene de bătălii violente cu unele imagini înfricoşătoare, Biroul pentru Film al Conferinţei Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul cu A-III – adică pentru adulţi. Asociaţia Americană pentru Filme îl clasifică cu AP-13 – adică se recomandă acordul părinţilor, filmul fiind interzis pentru copiii sub 13 ani.