Sfinţire de biserică la Apalina – Reghin
30.06.2003, Blaj (Catholica) - Duminică, 29 iunie, în Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, IPS Lucian Mureşan, Mitropolitul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din parohia Apalina-Reghin, judeţul Mureş, pentru ceremonia sfinţirii noii biserici, ctitorită de pr. Gheorghe Lupea şi purtând hramul celor doi apostoli.
După binecuvântarea cu apă sfinţită şi însemnarea cu marele mir a zidurilor exterioare ale sfântului lăcaş, şi întemeierea sfintei mese a altarului, în care au fost aşezate moaşte ale Sfântului Ciril al Alexandriei, a urmat Sfânta Liturghie. Alături de Înaltul Ierarh s-au aflat 18 preoţi din Reghin şi din parohiile învecinate, însoţiţi de pr. protopop Florin Boitoş şi pr. canonic Ioan Roşca. La ceremonie au participat reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe, precum şi pastorul reformat din localitate.
În cuvântul de învăţătură, Întâistătătorul Bisericii Greco-Catolice a spus: „Am celebrat această dumnezeiască Liturghie în unire cu Sfântul Părinte Papa, cu Episcopii, preoţii şi miile de credincioşi adunaţi în Piaţa Sfântul Petru din Roma, unde Sfântul Părinte a acordat palliul la 40 de arhiepiscopi-mitropoliţi în semn de unitate deplină cu Scaunul lui Petru. Noua biserică din acest cartier reghinean este pusă sub patronajul ceresc al corifeilor sărbătoriţi: Petru şi Pavel. Să ne apropiem de ei, să le cunoaştem viaţa şi să le urmăm credinţa.”
„Părinte Gheorghe Lupea şi dragi fii şi fiice din Apalina,” – a continuat Ierarhul – „fiţi bucuroşi de ceea ce aţi realizat. Mulţumiţi lui Dumnezeu că v-a scos în cale oameni buni şi generoşi care v-au ajutat. Te apreciez mult, părinte Gheorghe, pentru tactul pastoral şi preocuparea pe care o ai ca armonia să domnească aici, ca aceşti fraţi ai noştri, romii, să se simtă înconjuraţi de dragoste şi ajutaţi. Te felicit şi pentru grija pe care o ai faţă de copiii necăjiţi şi lipsiţi, şi care au nevoie de pâinea cea de toate zilele, dar şi de inimi calde, iubitoare şi înţelegătoare.”
În discursul său, pastorul reformat a subliniat necesitatea conlucrării în domeniul spiritual, iar reprezentantul prefectului de Mureş şi primarul municipiului au adus un cuvânt de mulţumire pentru buna colaborare între Biserică şi administraţia locală. Menţionăm faptul că Apalina, cartier al Reghinului, are o populaţie preponderent de etnie romă – circa 90% din enoriaşii parohiei aparţinând acestei etnii.
După masa frăţească ce a urmat celebrării liturgice, IPS Lucian, însoţit de protopopul Blajului, pr. Ioan Fărcaş, a participat, la sediul protopopiatului Reghin, la o întâlnire referitoare la stadiul construcţiei catedralei protopopiale. La plecare, s-a făcut un popas şi la biserica din cartierul Iernuţeni, biserică aflată într-un stadiu avansat de execuţie.
