„Perfectae Caritatis”, la 40 de ani de la publicare

09.05.2003, Roma (Catholica) - Agenţia Zenit continuă cu seria de interviuri dedicate Conciliului Vatican II – cu ocazia aniversării a patruzeci de ani de la Conciliu -, în această săptămână oprindu-se asupra decretului „Perfectae Caritatis” care tratează despre reînnoirea vieţii religioase.

Despre acest decret ne vorbeşte sr. Vincent Marie Finnegan, soră carmelită din Los Angeles şi fostă superioara generală a comunităţii ei. Este şi membru fondator şi ex-preşedintă a Consiliului Superioarelor Majore din Statele Unite, şi a participat la Sinodul asupra Vieţii Consacrate din Roma.

– Care sunt cele mai importante puncte din „Perfectae Caritatis”?
– „Perfectae Caritatis” are diferite puncte importante. Primul e adaptarea la nevoile timpurilor noastre, care trebuie să fie însufleţită înainte de toate de reînnoire spirituală. Acest lucru, bineînţeles, trebuie să fie cultivat de un spirit de rugăciune bazat pe izvoarele autentice ale spiritualităţii creştine, de ex. pe Sfânta Scriptură şi pe Liturgie, mai ales pe Euharistie. Fiind hrăniţi cu cuvântul şi Euharistia, suntem apoi mai capabili să trăim şi să gândim împreună cu Biserica.

Consacrarea noastră specială, care este înrădăcinată în botez, ne configurează după Cristos într-un mod special prin voturile noastre de ascultare, curăţie şi ascultare. Acest lucru ne permite să experimentăm plinătatea libertăţii fiilor lui Dumnezeu întrucât trăim angajarea noastră într-un profund spirit de credinţă.

„Perfectae Caritatis” subliniază şi formarea iniţială şi permanentă. Este atât de necesară pentru Biserica din timpul nostru o pregătire integrală religioasă, apostolică, doctrinală şi tehnologică. Astăzi persoanele religioase trebuie să cunoască, să înţeleagă şi să trăiască o viaţă integrală pentru a fi eficiente nu doar în comunităţile lor, dar mai ales în îndatoririle lor apostolice.

Recent, au fost recomandate conferinţe şi consilii ale Superiorilor Majori, şi acestea au fost înfiinţate în întreaga lume. Acest lucru permite o mare comunicare şi legătură cu Scaunul Apostolic şi cu Biserica locală.

Prin aceste structuri, viaţa religioasă în ansamblul ei este sprijinită mai bine şi noi suntem mai capabili să împărtăşim resursele şi talentele noastre – astfel modelăm frumuseţea fraţilor şi surorilor în Cristos lucrând împreună pentru zidirea trupului lui Cristos.

– Unde s-a înrădăcinat decretul cel mai bine?
– Înainte de toate a prins cel mai bine rădăcini în ţările care au experimentat crucea. În locuri precum ţări din Asia şi Africa care continuă să sufere din cauza conflictelor politice internaţionale, a bolilor şi a foametei, viaţa religioasă este proaspătă şi vie aşa cum ar trebui să fie întreaga viaţă religioasă. Credinţa este vie şi sporeşte, iar viaţa religioasă este o parte foarte reală şi importantă din viaţa Bisericii din aceste regiuni.

– Numărul persoanelor consacrate, îndeosebi a călugăriţelor, scade. Care sunt perspectivele pentru congregaţii în general?
– Este important să ne dăm seama că în timp ce numărul a scăzut în unele părţi ale lumii, mai ales în Statele Unite şi în Europa, alte ţări experimentează o „nouă primăvară” în ce priveşte vocaţiile. În Statele Unite, vocaţiile la viaţa religioasă au început să crească numeric, încet dar sigur. În trecutul apropiat, persoanele consacrate deveniseră aproape „invizibile”. De exemplu, realitatea diminuării numărului persoanelor consacrate a schimbat imaginea şcolilor catolice şi a sistemului catolic de îngrijire a sănătăţii.

Acest lucru a necesitat multă rugăciune şi reflecţie. A avut un profund impact asupra vieţii credincioşilor şi chiar a persoanelor consacrate. În plus, în ultimii ani, societatea i-a învăţat pe tineri câteva lucruri groaznice. Totuşi, acest lucru i-a făcut să-l caute cu sinceritate pe Cristos răstignit. De sub ruinele unei societăţi secularizate, materialiste a apărut o nouă angajare consacrată clară şi profundă.

Tinerele de azi răspund provocărilor slujirii lui Cristos în Biserică. Ele aduc noutate şi viaţă în trăirea sfaturilor evanghelice ale ascultării, curăţiei şi sărăciei care sunt necesare pentru inculturarea de care este nevoie astăzi. Ele manifestă o iubire plină de rugăciune şi profundă faţă de Cristos şi faţă de Biserica sa. Sunt focul mereu nou al iubirii tinereşti care răsare în împărăţia lui Dumnezeu. Sfinţenia este ţelul lor şi ne dovedesc acest lucru! Perspectivele sunt pline de speranţă şi nu ne oprim la numere, ci la sfinţenia pe care persoanele consacrate sunt chemate să o trăiască.

– Ce trebuie să facă familiile şi Biserica pentru a asigura vocaţii viitoare?
– Mai întâi şi mai mult, să se roage. Atât acasă cât şi în Biserică trebuie să fie restaurat sensul sacrului. Copii au nevoie să fie catehizaţi într-un mod clar, sistematic, integral care să-i conducă mereu la întoarcerea la Isus Cristos. Părinţii, educatorii, păstorii şi familiile din parohie trebui să fie modele de sfinţenie a vieţii pentru tineri. Ei au nevoie de martori ai unei vieţi de credinţă plină de iubire care ne susţine în toate bucuriile şi suferinţele vieţii.

Vocaţiile au nevoie de sprijin şi de încurajare. A vorbi despre vocaţii şi a asigura ocazii de întâlnire cu preoţi şi persoane consacrate este o componentă importantă a promovării vocaţiilor. Biserica nu va avea preoţi sfinţi şi persoane consacrate sfinte fără sfinţenia familiei. Biserica domestică este acolo unde sfinţenia începe toate.

– Ce poate oferi viaţa religioasă tinerelor în particular?
– Avem o apropiere deosebită de Domnul care ne cheamă pe fiecare la o relaţie sponsală cu El. Prin dăruirea noastră totală prin voturi Celuilalt – adică lui Cristos -, experimentăm o libertate profundă care sprijină configurarea noastră după El şi ne face capabile să iubim dincolo de limitele omeneşti. Avem şi o viaţă a oportunităţilor de a proclama mesajul Evangheliei într-un mod special prin modul nostru de viaţă, ales liber, ca imitare a lui Cristos. Vocaţia noastră ne situează în inima Bisericii, Mama noastră, întrucât trăim împreună cu femei care se străduiesc zilnic să ajungă la sfinţenie, trăind o adevărată viaţă evanghelică. Asemenea Sf. Tereza de Lisieux, vocaţia noastră este iubirea.