Sesiune plenară a Academiei Pontificale de Ştiinţe Sociale
02.05.2003, Vatican (Catholica) - În această dimineaţă a început cea de-a IX-a Sesiune Plenară a Academiei Pontificale de Ştiinţe Sociale, sub prezidenţa profesorului Edmond Malinvaud de la Institutul Naţional de Statistică şi de Studii Economice din Paris, a informat Biroul de Presă al Sfântului Scaun.
Academia a fost fondată în 1994 de Papa Ioan Paul al II-lea cu scopul de a promova studiul şi evoluţia ştiinţelor sociale, economice, politice şi juridice, şi de a oferi astfel elemente utile Bisericii pentru a aprofunda şi a dezvolta doctrina sa socială. La sesiune participă mare parte din cei 35 de academicieni, proveniţi din întreaga lume, fiecare dintre ei fiind specializat în una sau două din principalele ştiinţe sociale. La sesiunile din 1996, 1997 şi 1999 s-a abordat tema muncii şi a ocupaţiei, iar în 1998 şi 2000, tema democraţiei, acum Academia dedicându-se studiului globalizării.
Într-un comunicat al Academiei se afirmă că Sfântul Părinte s-a arătat foarte interesat de această temă a globalizării, declarând în 1997: „Trebuie să recunoaştem că în cadrul unei economii `mondializate`, reglementarea etică şi juridică a pieţei este din punct de vedere obiectiv mai dificilă. Pentru a o realiza în mod eficient – a adăugat Papa cu aceeaşi ocazie -, de fapt, nu sunt suficiente iniţiativele politice ale ţărilor în parte; este necesară, în schimb, o concentrare între marile naţiuni şi consolidarea `unei ordini democratice planetare`, cu instituţii în care toate interesele marii familii umane să fie reprezentate în mod echitabil”.
Comunicatul Academiei subliniază, în plus, faptul că pentru Sesiunea Plenară din 2003, Academia „a decis să adopte succesiv diferitele puncte de vedere exprimate asupra acestui argument de ştiinţele politice, de drept, de filosofie, de sociologie şi de economie”. Sesiunea din această dimineaţă a fost deschisă de Arhiepiscopul Renato Raffaele Martino, Preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Dreptate şi Pace, dicaster însărcinat să urmărească în mod direct lucrările Academiei. După-amiază se va discuta despre punctul de vedere al juriştilor asupra globalizării, sesiunea fiind prezidată de Profesoara Mary Ann Glendon, de la Harvard University.
