Floriile, dezlegare la superstiţii
21.04.2003, Bucureşti (Catholica) - Media românească acordă în aceste zile spaţii ample perioadei liturgice în care ne aflăm. Floriile, Săptămâna Mare şi Învierea pe care credincioşii de rit răsăritean o celebrează duminică constituie subiecte pentru pagini întregi dedicate – mai mult sau mai puţin – spiritualului.
În presa scrisă au putut fi citite deja numeroase articole, despre celebrarea Floriilor la Patriarhie, despre obiceiurile de Florii şi Paşti, despre Săptămâna Mare, despre data Paştilor, şi altele. Ca de fiecare dată însă, stratul spiritual este subţiat, lăsând adesea locul superstiţiilor. Floriile celebrate ieri de ortodocşi şi greco-catolici au prilejuit publicarea unor „învăţături” – numite de fapt tradiţii româneşti – conform cărora, cităm: „De vor cânta broaştele la Florii, vara va fi frumoasă. Se încinge mijlocul cu salcie sfinţită, pentru ca omul să nu aiba dureri de şale în decursul anului. De Florii, se înghit mâţişori de salcie spre a fi ferit de dureri de grumaz. Tot atunci se ating şi vitele cu salcie de la biserică, pentru ca peste an să fie înflorite, adică frumoase.” Şi acesta este doar un exemplu, dintr-un ziar naţional.
Televiziunile se înghesuie şi ele să ofere reţete şi obiceiuri de Paşti. Sărbătoarea Învierii va fi marcată duminică seara de filme cu subiect „religios”: „George, trăznitul junglei”, „Inamicul statului”; „Expertul”; etc. Desigur, este de apreciat difuzarea peste săptămână a unor filme (cu adevărat) religioase, printre care ecranizarea lui Franco Zefirelli a vieţii lui Isus. Nu vor lipsi transmisiunile în direct: sâmbăta trecută a fost transmisă Slujba Învierii de la Catedrala romano-catolică „Sf. Iosif” din Bucureşti; sâmbăta aceasta va fi transmisă Slujba Învierii de la Catedrala ortodoxă patriarhală.
Este de apreciat de asemenea deschiderea spre catolicism a mass-media din ţara noastră, în special de la vizita Papei în România, din 1999. De atunci, acţiunile Papei au fost mai mediatizate; Crăciunul şi Paştile la Vatican au putut fi urmărite şi în România; celebrări din Biserica Catolică din România (din Catedralele din Bucureşti, Iaşi) au putut fi de asemenea urmărite în întreaga ţară. Singurii care rămân marginalizaţi sunt greco-catolicii; deşi calendarul lor este identic cu cel ortodox, media – cu mici excepţii – repetă: „astăzi în Biserica Ortodoxă se celebrează sărbătoarea…”
Ne întrebăm dacă, pentru aspectele negative menţionate mai sus, de vină este presa sau populaţia consumatoare? Într-o ţară care se declară mai mult decât majoritar creştină, Floriile par a sta mai mult în ramurile de salcie, iar Paştile în iepuraş, ouă roşii şi distracţie cât cuprinde. În aceste condiţii, presa pare a se alinia tiparului românului, furnizându-i ceea ce vrea el de fapt. Acest lucru îl vrea el de fapt? De acest lucru are oare el nevoie?
