Delegaţie ecumenică a Statelor Unite în audienţă în Vatican
07.04.2003, Vatican (Catholica) - În această dimineaţă, Papa Ioan Paul al II-lea a primit o delegaţie ecumenică alcătuită din catolici, greco-ortodocşi şi anglicani din San Francisco (Statele Unite ale Americii), însoţiţi de Arhiepiscopul de San Francisco, Mons. William Levada.
În salutul său, Suveranul Pontif a amintit membrilor delegaţiei că pelerinajul lor, care coincide cu aniversarea a 150 de ani de la fondarea Arhidiecezei de San Francisco, „este o mărturie a angajării voastre pentru sporirea unităţii creştinilor, prin dialog sincer, rugăciune comună şi cooperare fraternă în slujba Evangheliei”.
„Într-un timp de conflict şi de gravă nelinişte în lumea noastră – a afirmat în încheiere Papa Ioan Paul al II-lea – mă rog ca mărturia mesajului vostru evanghelic de reconciliere, solidaritate şi iubire, să fie semne de speranţă şi de promisiune a unităţii a unei omeniri renăscute şi reînnoite în harul lui Cristos”.
