Confesorii trebuie să adere la magisteriul Bisericii
28.03.2003, Vatican (Catholica) - În această dimineaţă, Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea i-a primit pe participanţii la Cursul anual despre forul intern, după cum a informat Biroul de Presă al Sfântului Scaun. Forul intern este acea sferă de autoritate ecleziastică care se ocupă de problemele legate de binele spiritual privat al indivizilor, şi în care se administrează Sacramentul Reconcilierii.
Sfântul Părinte s-a oprit în discursul său asupra „raportului privilegiat care există între preot şi sacramentul Reconcilierii, care trebuie să fie primit mai întâi de prezbiter cu credinţă şi umilinţă, şi cu o frecvenţă hotărâtă”.
„Valorii instrinsece a sacramentului Pocăinţei” – a continuat Suveranul Pontif – „fiind primit de preot ca penitent, i se adaugă eficacitatea ascetică a acestuia ca o ocazie de examinare proprie, şi deci de verificare, fericită sau dureroasă, a propriului nivel de fidelitate faţă de promisiuni. În plus acesta este momentul inefabil al `experimentării` iubirii veşnice pe care Domnul o are pentru fiecare dintre noi; este o uşurare de deznădejdile şi amărăciunile care poate s-au abătut asupra noastră pe nedrept: este balsam mângâietor pentru multiplele forme de suferinţă care marchează viaţa”.
Papa Ioan Paul al II-lea a dorit să atragă atenţia într-un mod deosebit asupra datoriei pe care o au confesorii de a adera la Magisteriul Bisericii în ce priveşte problemele din domeniul bioeticii, şi în ce priveşte normativa morală şi canonică în domeniul căsătoriei”.
Citând Scrisoarea adresată preoţilor în Joia Sfântă din 2002, Sfântul Părinte a afirmat din nou că: ” `Adesea se întâmplă, cu privire la problemele etice de actualitate, ca de la spovadă credincioşii să iasă cu idei mai confuze şi din cauza faptului că nu găsesc în confesori aceeaşi linie de judecata`. În realitate, cei care desfăşoară în numele lui Dumnezeu şi al Bisericii acest delicat minister au o datorie precisă de a nu cultiva, şi mai mult de a nu manifesta în scaunul sacramental, evaluări personale necorepunzătoare cu ceea ce Biserica învaţă şi proclamă. `Nu se poate schimba cu iubire adeziunea scăzută la un adevăr din cauza unui simţ rău înţeles de înţelegere` „.
