Hramul parohiei greco-catolice române din Toronto
26.03.2003, Toronto (Catholica) - Comunitatea greco-catolică română din Toronto a sărbătorit în acest an hramul parohiei, Buna Vestire, trăind bucuria de a-l avea ca invitat pe PS Virgil Bercea, Episcopul greco-catolic de Oradea. În zilele premergătoare sărbătoririi, Preasfinţia Sa a vizitat unele obiective eclesiastice şi social-culturale din oraş, s-a întâlnit cu membrii Consiliului parohial, şi cu credincioşii reuniţi cu prilejul repetiţiei Coralei „Armonia” a românilor din Toronto.
Duminică, 23 martie 2003, în biserica Preasfintei Fecioare a Ajutorului Perpetuu, care găzduieşte şi parohia greco-catolică română, Episcopul a celebrat Liturghia arhierească împreună cu preotul paroh Emil Jude şi cu vicarul parohiei gazdă, pr. Lawrence Martis, răspunsurile fiind date de corul parohiei române condus de prof. Augustin Medan. În cuvântul de învăţătură, PS Virgil a făcut legătura între pericopa evanghelică a zilei şi situaţia românilor stabiliţi departe de ţara de origine, dar care nu îşi uită locurile natale, fiind rânduit de Dumnezeu ca şi aici să vieţuiască şi să se roage potrivit spiritualităţii în care au crescut.
Pe lângă membrii parohiei, la Sfânta Liturghie au participat şi credincioşi veniţi din alte localităţi, ortodocşi şi de alte confesiuni. Au fost prezenţi, de asemenea, dl Nicanor Dumitru Teculescu, consulul general al României la Toronto, dl Ionel Marin, consilier economic al consulatului, preoţii Ionel Cudriţescu şi Viorel Tencaliuc, de la parohiile ortodoxe române din Toronto, precum şi directorii sau reprezentanţii publicaţiilor româneşti de aici. Toţi cei prezenţi au luat parte, după Sfânta Liturghie, la o masă festivă. Tot în acea zi s-a deschis, prin contribuţia celor prezenţi, fondul special destinat construcţiei bisericii parohiale.
În seara zilei de luni, 24 martie, s-au oficiat rugăciunile Acatistului Maicii Domnului, de către Episcopul Virgil Bercea, pr. Emil Jude, şi pr. Ioan Pop de la parohia ortodoxă română Toţi Sfinţii din Toronto. După încheierea rugăciunilor, Episcopul de Oradea s-a referit la rostul şi necesitatea venerării Maicii Domnului, şi a apreciat spiritul ecumenic în care preoţii şi credincioşii din Canada înţeleg să cinstească marile sărbători creştine.
