Biserica olandeză lansează serviciu de meditaţii prin SMS
26.03.2003, Haga (Catholica) - Conferinţa Episcopală olandeză a lansat în timpul Postului Mare 2003 un serviciu SMS, pe care nu-l traduce prin ‘short message service’ (serviciu de mesaje scurte) ci prin ‘short meditation service’(serviciu de meditaţii scurte), după cum informează agenţia SIR.
Acest serviciu se înscrie – după cum a declarat agenţiei SIR Jan Willem Wits, de la Oficiul de presă al episcopilor olandezi – în ‘strategia surprizei’ iniţiată de Biserica Catolică olandeză cu scopul de a oferi pe perioada Postului Mare „un timp pentru reflecţie, pentru rugăciune celor care au nevoie”.
Serviciul oferă zilnic la ora 12.00 (ora rugăciunii `Angelus`) un verset din Evanghelia zilei. Astfel, iniţiatorii caută să inspire destinatarilor un moment de meditaţie şi de reflecţie asupra Evangheliei. Preţul serviciului este de 0,70 euro pe zi, iar jumătate din această sumă este destinată organizaţiei care se ocupă de ajutorarea Lumii a treia. Astfel se oferă şi o contribuţie pentru o cauză bună şi se primeşte în schimb hrană pentru minte şi suflet.
Un alt serviciu care face parte din `strategia surprizei` este unul descris de iniţiator drept un serviciu „de mare succes”: sonerii pentru telefoanele mobile, cu melodii catolice, ca de exemplu diferite versiuni ale `Ave Maria`. Aceste servicii pot fi folosite însă numai în Olanda.
