Cardinalii fac apel la pace
25.03.2003, Roma (Catholica) - Izbucnirea războiului din Irak şi evenimentele din ultimele zile i-au determinat pe mai mulţi Cardinali ai Bisericii Catolice să ia atitudine, condamnând războiul şi făcând apel la încetarea conflictului şi la găsirea unor soluţii pacifice.
Într-un interviu acordat postului de radio britanic BBC, Cardinalul Cormac Murphy-O`Connor a descris ieri războiul din Irak drept un lucru „greşit şi rău” şi le-a cerut catolicilor să se roage pentru încetarea cât mai curând a ostilităţilor. Referindu-se la apelurile Papei Ioan Paul al II-lea pentru pace, Cardinalul Murphy O`Connor a afirmat că „violenţa naşte violenţă”, iar „consecinţele războiului sunt neprevăzute”. „De aceea este import ceea ce se întâmplă după acest conflict – a continuat el. Va trebui să fie dreptate şi pace, nu doar pentru poporul din Irak dar şi în întreg Orientul Mijlociu”.
La rândul său, Cardinalul Carlo Maria Martini, a declarat de la Ierusalim pentru Radio Vatican: „Papa ne-a avertizat îndelung în lunile şi săptămânile trecute asupra dezastrului unui război, iar acum asistăm zi după zi la ceea ce ne puteam aştepta, adică distrugeri, morţi, răniţi, prizonieri, bombardamente, oraşe cuprinse de flăcări. Lucruri înspăimântătoare. Ne dăm seama că suntem în faţa unei realităţi care neagă tot ceea ce omenirea trebuie şi doreşte să fie”.
„Acesta este pentru creştini un moment de rugăciune intensă, pentru ca Domnul să ne dăruiască darul păcii. De fapt, nu e de ajuns să fim împotriva războiului – toţi sunt împotriva războiului – dar trebuie să fim împotriva războiului aşa încât să dorim acea pace care împlineşte sacrificii, care face gesturi de bunăvoinţă din partea tuturor şi care din păcate până acum nu au avut loc”, a continuat Card. Martini.
„Pacea trebuie să implice sacrificii şi renunţări, capacitatea de a veni unul în întâmpinarea celuilalt, capacitatea de a arăta lucrurile aşa cum sunt în realitate. Trebuie să lucrăm pentru o pace care să fie sinceră şi coerentă, onestă. În acest scop lucrează desigur oamenii politici, dar fiecare dintre noi este chemat să lucreze în lăuntrul său la acea onestitate, la acea coerenţă care unită cu a altora, să poată duce la pace, pentru că pacea este mereu posibilă şi sperăm să poată fi şi apropiată”, a afirmat în încheiere Arhiepiscopul emerit de Milano, Cardinalul Carlo Maria Martini.
