Episcopii cubanezi explică absenţa lor de la inaugurarea mănăstirii
13.03.2003, Havana (Catholica) - La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc la Havana inaugurarea mănăstirii surorilor Sf. Brigita, inaugurare la care au participat din partea Bisericii Cardinalul Juan Sandoval Iniguez, Arhiepiscop de Guadalajara (Mexic), şi trimisul Papei, Cardinalul Crescenzio Sepe, Prefect al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor.
La eveniment s-au remarcat însă două surprize: pe de o parte, absenţa Arhiepiscopului de Havana, Cardinalul Jaime Ortega y Alamino, şi, pe de altă parte, prezenţa preşedintelui cubanez, Fidel Castro.
La sfârşitul lunii februarie, printr-un gest istoric, Cardinalul Jaime Ortega y Alamino, Arhiepiscop de Havana, publica o Scrisoare Pastorală cu ocazia aniversării a 150 de ani de la moartea părintelui Félix Varela, în care, printre altele, reclama dreptul Bisericii de a acţiona în mod autonom în Cuba.
Marţi, Conferinţa Episcopilor Catolici din Cuba (COCC) a publicat o Notă în care critică în mod unanim bunăvoinţa excesivă cu care a fost tratat sâmbătă conducătorul cubanez la inaugurarea mănăstirii surorilor Sf. Brigita din Havana, informează agenţia catolică hispanică ACI.
În document, episcopii cubanezi semnalează faptul că Biserica locală nu a fost implicată nici în procesul de restaurare şi nici în inaugurarea mănăstirii. În plus, semnalează faptul că inaugurarea mănăstirii a avut loc de fapt cu câteva zile înainte, printr-o ceremonie religioasă la care Arhiepiscopul de Havana, alături de persoane consacrate şi preoţi din oraş, le-a întâmpinat pe călugăriţele sosite în noua mănăstire, sugerând astfel că evenimentul de sâmbătă la care a participat Fidel Castro a fost doar unul de natură politică.
Această ceremonie de binecuvântare a sediului restaurat, se afirmă în document, nu a fost transmisă de televiziune, spre deosebire de cea desfăşurată sâmbătă în prezenţa lui Fidel Castro, făcând aluzie astfel la intenţiile propagandiste ale regimului.
Episcopii critică în plus „excesul în cuvinte şi gesturi pe care le-am constatat în cadrul acestui eveniment din partea unor personalităţi ale Bisericii”. La ceremonia de inaugurare, Fidel Castro a decorat-o pe superioara mănăstirii, Sr. Tekla Famiglietti, cu medalia Felix Valera, iar aceasta i-a oferi preşedintelui cubanez Crucea Ecumenică cu Stea de Comandant a Sfintei Brigita.
