Liturghie în peştera Sfântului Ioan Casian
02.03.2003, Constanţa (Catholica) - IPS Teodosie, Arhiepiscopul ortodox al Tomisului, a celebrat astăzi Sfânta Liturghie în peştera în care se spune că ar fi locuit pentru o vreme Sfântul Ioan Casian, aflăm dintr-un articol apărut în România Liberă.
Această peşteră este situată între localităţile Cheia şi Topolog, judeţul Constanţa. Liturghia în acest cadru inedit a fost urmată de sfinţirea locului unde urmează să se ridice o mănăstire, închinată desigur Sfântului Ioan Casian. De la orele 13.30, la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa era prevăzut colocviul „Două milenii de creştinism pe pământ dobrogean”.
Între 10 şi 19 octombrie anul trecut, relicvele Sfântului Ioan Casian s-au aflat în pelerinaj în România, aduse de o delegaţie catolică condusă de Arhiepiscopul Bernard Panafieu. Ioan Casian s-a născut în jurul anului 360, se pare că în regiunea actuală a Dobrogei. A intrat în monahism, ajungând mai apoi diaconul Sfântului Ioan Gură de Aur. A fost hirotonit preot la Roma, după care a plecat în Marsilia, unde a rămas până la sfârşitul vieţii. În Biserica Ortodoxă este sărbătorit la sfâşitul lunii februarie. Un articol despre Sf. Ioan Casian puteţi citi aici.
