Lumina păcii: de la Betleem la Viena
18.12.2008, Viena (Catholica) - În fiecare an, în timpul Adventului, se aprinde lumânarea de la focul veşnic din biserica Naşterii Mântuitorului din Betleem. Această lumină este adusă la Viena de către o delegaţie specială, care are ca scop vestirea naşterii lui Isus pentru întreaga omenire. Începând cu anul 1986, în toată Austria, se desfăşoară o mare campanie mediatică, care are ca scop ajutorarea copiilor cu deficienţe mintale sau locomotorii, totul desfăşurându-se sub motoul: „Lumina din întuneric”. Această campanie se desfăşoară pe tot timpul Adventului, culminând cu ajunul Crăciunului, în ziua de 24 decembrie. Acţiunea de caritate ia amploare tot mai mare, în fiecare an bucurându-se de noi succese.
Aşa s-a născut ideea ca prin intermediul televiziunii austriece ORF, în fiecare an să fie trimis un copil la Betleem, iar de acolo să ia lumina păcii din biserica Naşterii Mântuitorului. Anul acesta, lumina păcii a fost aprinsă de către o fetiţă de 11 ani, din zona nordică a Austriei. Acest eveniment a avut loc pentru a 22-a oară. Lumină este adusă la Viena, urmând ca apoi să aibă loc o celebrare ecumenică şi această lumină a păcii să fie împărţită în toată Europa. La început, proiectul de aducere a luminii de la Betleem a fost planificat doar pentru campania de solidaritate umană „Lumina din întuneric”, însă chiar din primii ani oameni au fost deosebiţi de încântaţi de acest proiect. Lumina adusă din locul în care s-a născut Cristos a devenit un simbol al sărbătorii Crăciunului, care a luat o mare amploare în toată Europa, inclusiv în România.
Din anul 1989, prin intermediul Asociaţiei Scout, lumina păcii de la Betleem a început să fie împărţită şi în ţările estice ale Europei. Ceea ce fascinează milioane de oameni este tocmai simbolul păcii, care trebuie primit, preţuit şi răspândit mai departe de fiecare persoană. Cu puţin timp înaintea Crăciunului, Asociaţia Scout, prin reprezentanţii săi şi prin intermediul altor asociaţii de tineri, prieteni ai acestei lumini a păcii, se întrunesc într-o celebrare ecumenică, care are loc de fiecare dată la Viena, în centrul Europei. În Austria, în ziua de 24 decembrie, această lumină se găseşte în fiecare gară, în cazărmile militare, în organizaţiile de tineri, în spitale şi, bineînţeles, în fiecare biserică. Această lumină arde neîncetat la ieslea Mântuitorului şi fiecare credincios poate duce această lumină acasă.
Anul acesta, lumina de la Betleem s-a împărţit în biserica „Sfântul Anton”, din sectorul 10 al Vienei, unde a avut loc o celebrare ecumenică, fiind de faţă reprezentanţi ai multor culte religioase. Tot aici au fost şi numeroase grupuri de tineri din diferite ţări ale bătrânului continent, chiar şi din Dieceza de Iaşi. Tinerii oaspeţi au fost invitaţi să preia lumina şi să o poarte cu grijă în ţara lor de origine. Ei sunt consideraţi mesageri ai păcii pentru ţările din care provin. Ei sunt rugaţi şi îndemnaţi ca acolo unde vor ajunge să facă cunoscut oamenilor că evenimentul Crăciunului este aproape. Lumină care provine de la locul naşterii lui Cristos nu este un simbol magic, care să simbolizeze doar un aniversar trecător, ci ne aminteşte că ea trebuie să stea înaintea tuturor oamenilor ca un semn al păcii şi al bucuriei, ca o speranţă că Dumnezeu locuieşte cu adevărat în mijlocul nostru. Lumina de la Betleem ne aminteşte vestea cea mare a Crăciunului, iar lumânările de lumina cea mare, care este Cristos venit în lume pentru toţi oamenii.
Pentru credincioşii parohiei „Maria biruinţei” din Viena, unde activează ca paroh un preot din Dieceza de Iaşi, pr. dr. Iosif Antoci, cea de-a treia duminică din Advent a avut o semnificaţie deosebită deoarece lumina păcii de la Betleem a fost adusă de un grup de nouă tineri din Asociaţia Scout din Dieceza de Iaşi. Acest moment al primirii luminii de la Betleem a fost marcat de un altul la fel de semnificativ: cinci tineri din Bacău au susţinut un concert de nai, acompaniaţi de o orchestră. A fost un moment de o sărbătoare, ridicând întreg publicul în nenumărate rânduri în picioare.

Lumina păcii de la Betleem, fascinează mii de inimi de creştini din toată lumea. Ar trebui, neapărfat, să fie purtată şi transmisă şi în/din bisericile ortodoxe. Art trebui ca, în preajma Crăciunului, această lumină să să găsească şi în cele mai importante instituţii publice.
Lumina sfântă a Naşterii lui Isus, mai precis, transmiterea luminii păcii , în mod sigur încântă inimile tuturor creştinilor. Acest simbol, al naşterii Mântuitorului, manifestat prin aducerea şi transmiterea luminii, trebuie extins şi în bisericile ortodoxe. De ce ele nu fac acest lucru? Trebuie să existe în toate bisericile acest simbol magic.