Universitatea Angelicum din Roma va avea o catedră de ecumenism
25.02.2003, Roma (Catholica) - Mâine, 26 ianuarie, la Universitatea Pontificală Sf. Toma (Angelicum) din Roma va fi inaugurată catedra de studii ecumenice care poartă numele teologului dominican Jean-Marie Roger Tillard, OP, informează agenţia `Vidimus Dominum`.
La ceremonia de inaugurare vor interveni Cardinalul Walter Kasper, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor, care va vorbi despre „Dialogul ecumenic: stadiu şi perspective”, şi prof. Charles Morerod, OP, care va vorbi despre opera ecumenică a părintelui Tillard.
Jean-Marie Roger Tillard (1927-2000), dominican canadian, a predat Teologie în Canada, Elveţia , Anglia, Spania, şi a publicat diferite lucrări despre viaţa religioasă, Euharistie şi ecleziologie privite din perspectiva ecumenică. Pr. Tillard a făcut, totodată, parte din Comisia pentru dialogul catolic cu anglicanii, cu Discipolii lui Cristos, cu ortodocşii, şi a fost vice-moderator în Comisia „Credinţă şi Ordine” din 1977 până la moartea sa.
