Noul arhiepiscop de Caterbury – un mare teolog şi un om al rugăciunii

25.02.2003, Vatican (Catholica) - La 27 februarie va avea loc intronizarea noului Arhiepiscop de Canterbury, Rowan Williams, primat al Bisericii Angliei şi şef al Comuniunii Anglicane din întreaga lume, al 104-lea Arhiepiscop de Canterbury. La ceremonia de intronizare, printre autorităţile prezente, se va număra şi trimisul special al Sfântului Părinte, Cardinalul Walter Kasper, Preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor.

Pentru a se pregăti pentru această importantă misiune, noul arhiepiscop s-a retras în rugăciune, la începutul lunii ianuarie, în Comunitatea ecumenică din Bose (Italia). Radio Vatican i-a pus pr. Enzo Bianchi, priorul comunităţii, câteva întrebări despre Arhiepiscopul Williams.

– A fost o ocazie de schimb de experienţă, de prietenie şi de cunoaştere reciprocă. Ceea ce ne-a uimit cel mai mult a fost înainte de toate marea sa capacitate teologică. Este un om care a studiat Scriptura şi Patrologia la Cambridge, un om care cunoaşte opt limbi, a fost pentru mult timp membru şi co-preşedinte al dialogului dintre anglicani şi ortodocşi; un om care-şi potoleşte setea îndeosebi din izvoarele marii tradiţii a Bisericii, din Biblie desigur, dar şi din Părinţii Bisericii atât din Orient cât şi din Occident. Este un om cu o capacitate spirituală puternică, atât de viaţă cât şi de învăţătură. Operele sale sunt de spiritualitate, îl ajută pe credinciosul de astăzi să aibă o credinţă cristologică şi o viaţă inspirată din Evanghelie. Va fi şi un mare mărturisitor, cred, al unităţii, deoarece dorinţa sa de comuniune mai ales cu Biserica Catolică este foarte puternică. El speră – ne spunea asta deschis – să poată îmbunătăţi dialogul dintre Biserici, mai ales cu Biserica Romei.

– Mass-media au aruncat o umbră asupra acestei mari personalităţi, şi anume în ce priveşte poziţia sa faţă de homosexualitate, în mod deosebit faţă de homosexualitatea preoţilor…
– Pe această temă am vorbit tocmai plecând de la mass-media italiene care-l descriau ca şi cum ar fi fost un liberal care promitea mari deschideri pe această temă. În realitate nu este adevărat. Despre homosexualitate el a exprimat convingerea că este neapărat nevoie de o reflecţie profundă, că tema trebuie abordată din punct de vedere pastoral fără ipocrizie şi de mai multe ori a spus că a fost acuzat că a hirotonit un preot homosexual, dar acest lucru – a spus el – nu este deloc adevărat, iar din partea sa nu a existat nici o atitudine care să se deosebească de ceea ce este tradiţia morală a Bisericii. Aş îndrăzni să spun că pe această temă, este aceeaşi poziţie care se simte în Biserica Catolică, nici mai mult nici mai puţin.

– Ceva în plus referitor la portretul spiritual al noului Arhiepiscop de Canterbury…
– Portretul său spiritual, care ne-a impresionat mult, este capacitatea sa de rugăciune. În zilele în care a stat printre noi, nu participa doar la liturgie, ci şi petrecea mult timp în rugăciune în biserică, în singurătate, iar cărţile sale sunt pline de spiritualitate, sunt cu adevărat ceea ce este atât de necesar astăzi, pentru ca creştinul să se adape de la o spiritualitate a izvoarelor. El ne permite să facem acest drum. Cartea pe care o publicăm noi, „Il giudizio di Cristo” (Judecata lui Cristos), ne vorbeşte de procesul lui Isus, arată cum trebuie să fie creştinul în lume chiar în faţa tuturor acelora care sunt duşmani ai creştinismului, supuşi idolatriei şi stăpânirilor unei lumi care nu vrea să recunoască nici prezenţa lui Dumnezeu, nici pasiunea iubirii lui Isus Cristos.

– Legat de această pasiune, el a luat poziţie în mod clar împotriva celor puternici, chiar în ţara sa?
– Desigur. A ştiut să ia chiar şi în privinţa războiului poziţii foarte dure, printre altele chiar faţă de autoritatea politică care a ratificat numirea sa ca arhiepiscop de Canterbury, aliniindu-se la poziţiile Papei Ioan Paul al II-lea. Acest lucru mi se pare semnificativ despre modul în care el doreşte să-şi îndeplinească ministerul de primat al Comuniunii anglicane, un minister care să fie cu adevărat în sintonie cu cel al celorlalte Biserici, mereu cu dorinţa de convergenţă spre unitate.